6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăInternaționalNumeroși lideri europeni vor fi vineri la Paris pentru omagierea lui Jacques...

Numeroși lideri europeni vor fi vineri la Paris pentru omagierea lui Jacques Delors

Numeroşi lideri europeni, printre care şi premierul ungar Viktor Orban, vor participa vineri la Paris la ceremonia de omagiere pe care preşedintele francez Emmanuel Macron o va prezida în memoria lui Jacques Delors, fostul preşedinte al Comisiei Europene din perioada 1985-1995, decedat săptămâna trecută la vârsta de 98 de ani, relatează joi France Presse, preluat de agerpres.ro.

Deşi nu intenţionează să transforme ceremonia într-o tribună de campanie pentru alegerile europarlamentare, Emmanuel Macron, care pozează adesea în lider al progresiştilor pro-europeni, este totuşi aşteptat să facă aluzii la scrutinul european din iunie, într-un moment în care în Franţa extrema-dreaptă conduce în sondaje; aceasta mai ales că la ceremonie va fi prezent şi Orban, unul din liderii taberei naţionaliste din UE.

Potrivit anturajului liderului de la Elysee, acesta va evidenţia în discursul său rolul jucat de Jacques Delors atât în politica internă franceză, cât şi în cea europeană. „Fără Jacques Delors, Franţa nu ar fi rămas o putere suverană în Europa aşa cum o ştim astăzi”, ar urma să spună la această ceremonie preşedintele Macron, potrivit unuia dintre consilierii săi.

Franţa i-a invitat la ceremonie pe toţi şefii de stat sau de guvern ai ţărilor UE, precum şi pe şefii instituţiilor comunitare din prezent şi pe aceia care au condus aceste instituţii în perioada când Jacques Delors a fost preşedintele Comisiei Europene. Până joi îşi confirmaseră prezenţa vreo zece lideri europeni, potrivit France Presse.

Ca preşedinte al Comisiei Europene, Jacques Delors a jucat un rol important în crearea pieţei unice, semnarea acordurilor Schengen, Actul unic european, lansarea programului Erasmus, reforma politicii agricole comune şi constituirea Uniunii economice şi monetare care a condus la crearea monedei euro.

Ministru al economiei între 1981 şi 1984, în timpul preşedintelui François Mitterrand, Delors era favorit în sondaje în anul 1995, dar a năruit atunci speranţele stângii franceze după ce, într-un anunţ spectaculos făcut într-o emisiune televizată, a renunţat să mai candideze la alegerile prezidenţiale, câştigate de Jacques Chirac.

Fostul președinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, a murit la 98 de ani

Fostul președinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, unul dintre părinții fondatori ai proiectului istoric al monedei unice a Uniunii Europene, a murit la vârsta de 98 de ani, noteză Reuters.

Delors, un susținător înfocat al integrării europene postbelice, a ocupat funcția de președinte al Comisiei Europene, organul executiv al UE, timp de trei mandate – mai mult decât orice alt deținător al acestei funcții – din ianuarie 1985 până la sfârșitul anului 1994.

Președintele francez Emmanuel Macron i-a adus un omagiu compatriotului său, considerându-l un om de stat care a servit drept “arhitect inepuizabil al Europei noastre” și un luptător pentru dreptatea umană.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
00:02:14

VIDEO. Președintele turc Erdogan îl întâmpină pe premierul libanez Mikati la Ankara

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan îl întâmpină pe premierul libanez Najib Mikati la Ankara, înaintea unei întâlniri bilaterale privind ultimele evoluții regionale, scrie AFP. Context Facțiunile...

Brokerii de asigurări avertizează asupra riscului de faliment din cauza plafonării comisioanelor RCA

Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR) trage un semnal de alarmă cu privire la impactul negativ al înghețării prețurilor...

Critici la adresa organizatorilor Australian Open după acordarea unui wildcard Simonei Halep

Decizia de a-i permite româncei să joace în calificările turneului din 2025 a generat controverse, cu fanii împărțiți între nemulțumire și recunoștință. Organizatorii Australian Open...
Ultima oră
Pe aceeași temă