La aproximativ un deceniu după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în cazul „CRJ în numele lui Valentin Câmpeanu” pentru încălcarea dreptului la viață și dreptului la un remediu efectiv, persistă problemele sistemice în protecția persoanelor vulnerabile. Cazul tragic al lui Câmpeanu, care a traversat o serie de proceduri administrative fără consultare sau reprezentare, a scos în evidență lacunele juridice majore în protecția drepturilor omului în România.
Deși Legea nr. 140/2022 a adus modificări semnificative, introducând instituția reprezentantului personal, aceasta nu a rezolvat complet deficiențele identificate de Curtea Europeană. Reprezentantul personal, destinat să ajute persoanele cu dizabilități care nu pot să-și îngrijească propriile interese, rămâne o soluție încă neviabilă, așteptând adoptarea unei legi speciale.
La 20 de ani de la moartea lui Valentin Câmpeanu și la 10 ani de la condamnarea României, sistemul de drept național încă nu dispune de un mecanism concret și eficient pentru a preveni repetarea unor asemenea cazuri. Chiar cu modificările aduse de Legea nr. 140/2022, nu se poate garanta că nu există în prezent alte cazuri similare lui Valentin Câmpeanu în România.
În acest context, cuvintele Judecătorului Pinto De Albuquerque, rostite acum aproximativ un deceniu, rămân relevante: situația dezvăluie un „vid juridic intolerabil” în protecția drepturilor omului. Absența unui sistem de protecție adecvat pentru persoanele extrem de vulnerabile, lipsa reprezentanților legali sau a rudelor apropiate și incapacitatea statului de a investiga și a trage la răspundere responsabilii pentru încălcări grave ale drepturilor omului, reprezintă o problemă majoră ce necesită o soluție urgentă și eficientă.
Opinia integrală, cu surse, este disponibile la: