0.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInternaționalNATO va avea un summit extraordinar pe 24 martie la Bruxelles unde...

NATO va avea un summit extraordinar pe 24 martie la Bruxelles unde va veni și Joe Biden

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat marţi că a convocat un summit extraordinar al liderilor ţărilor din Alianţa Nord-Atlantică la 24 martie la Bruxelles, unde va participa, potrivit Casei Albe, şi preşedintele american Joe Biden, relatează AFP şi Reuters.

Joe Biden va lua parte de asemenea la o reuniune a şefilor de stat şi de guvern din UE care va avea loc tot la Bruxelles.

Summitul NATO va aborda „consecinţele invadării Ucrainei de către Rusia, sprijinul nostru ferm pentru Ucraina şi întărirea capacităţii de descurajare şi a apărării NATO în faţa noii realităţi pentru securitatea noastră”, a transmis Stoltenberg printr-un comunicat de presă.

„În această perioadă critică, America de Nord şi Europa trebuie să continue să facă front comun”, a mai spus el, conform agerpres.ro.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a anunţat că preşedintele american va participa la summitul Alianţei pentru a reafirma „angajamentul ferm” al SUA faţă de aliaţii lor din NATO, în plină invazie rusă în Ucraina.

NATO va ține un summit de urgență la Bruxelles unde Joe Biden va participa în virtutea unui turneu european

Biden va participa de asemenea la o reuniune a şefilor de stat şi de guvern din UE, în cursul căreia vor fi evocate eforturile care urmăresc impunerea de sancţiuni economice Rusiei, furnizarea de ajutor umanitar celor afectaţi de violenţă şi reacţia la alte provocări, a precizat purtătoarea de cuvânt.

În altă ordine de idei, ministrul polonez de Externe, Zbigniew Rau, a declarat tot marţi că „pare foarte probabilă” o vizită a preşedintelui american în Polonia, cu ocazia deplasării liderului de la Casa Albă în Europa, potrivit agenţiei poloneze de ştiri PAP.

„Este greu de imaginat un loc mai bun pentru a marca poziţia SUA şi NATO în ansamblul său decât cea mai puternică legătură de pe flancul estic, care este Polonia”, a afirmat şeful diplomaţiei poloneze.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă