4.7 C
București
miercuri, 29 ianuarie 2025
AcasăInternaționalNATO nu are vreun indiciu că s-a produs un atac deliberat al...

NATO nu are vreun indiciu că s-a produs un atac deliberat al Rusiei asupra României

NATO nu are niciun indiciu că resturile de drone găsite pe teritoriul românesc au fost cauzate de un atac deliberat al Rusiei asupra României, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, conform Reuters, preluat de jurnalul.ro.

Ucraina declarase luni că dronele au explodat în România în timpul unui atac aerian rusesc de peste noapte asupra unui port ucrainean de peste Dunăre. Oficialii români au negat inițial informațiile ucrainene, dar miercuri ministrul Apărării, Angel Tilvar, a afirmat că părți din ceea ce ar putea fi o dronă rusească au căzut pe teritoriul României.

„Nu avem nicio informație care să indice un atac intenționat din partea Rusiei și așteptăm rezultatul anchetei în curs”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în fața parlamentarilor europeni.

Stoltenberg a subliniat riscurile pe care le reprezintă atacurile aeriene rusești atât de apropiate de teritoriul alianței.

„Aceasta demonstrează riscurile de incidente și accidente”, a spus el. „Indiferent de acest rezultat (al anchetei), ceea ce am văzut, desigur, sunt multe lupte și, de asemenea, atacuri aeriene în apropierea granițelor NATO”.

Rusia a efectuat atacuri aeriene cu rază lungă de acțiune asupra unor ținte din Ucraina de când și-a invadat vecinul anul trecut, iar Kievul a raportat de mai multe ori că arme rusești suspecte au survolat sau s-au prăbușit în țările vecine. În cel mai grav incident, două persoane au fost ucise în Polonia de o rachetă care a căzut în apropierea frontierei în noiembrie anul trecut. Polonia și aliații din NATO au declarat ulterior că a fost vorba de o rachetă de apărare antiaeriană ucraineană lansată greșit.

Iohannis explică cum s-au sucit autoritățile din România în cazul dronei rusești de la Plauru

Iohannis a dat explicații despre modul cum au gestionat autoritățile din România situația dronei rusești căzută în satul Plauru, din județul Tulcea, de lângă granița cu Ucraina.

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri la Palatul Cotroceni, la finalul Summitului Inițiativei celor Trei Mări, că România a informat NATO cu privire la resturile descoperite lângă granița cu Ucraina și care ar putea proveni de la o dronă rusească, potrivit stiripesurse.ro.

„ În situatia în care ne aflăm, cu război la graniță, avem o situație fluidă, cum spun experii: azi avem altă situație decât ieri.

Toată comunicarea noastră a fost făcută cu bună-credință și în baza dovezilor de care am dispus noi. Nu putem face afirmatii care angajează statul român în baza unor supoziții, trebuie să avem dovezi pentru asta. Ministerul Apărării m-a informat cu bună credință, sunt sigur, între timp situația s-a schimbat, au apărut astfel de piese.

Intre timp, am informat aliatii NATO. Ambasadorul nostru de la NATO a fost insarcinat sa-l informeze pe secretarul general, in al doilea rand sa informeze aliatii, lucru care s-a intamplat chiar in aceasta dimineata”, a declarat șeful statului.

Anterior, Iohannis a declarat că a fost informat de MApN cu privire la descoperirea în Plauru (Tulcea) a unor resturi care ar putea proveni de la drone, șeful statului precizând că România se bucură de cele mai puternice garanții de securitate din istoria sa.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Emmanuel Macron „o mută” pe Mona Lisa într-o cameră „specială” de la Muzeul Luvru

Mona Lisa, cel mai faimos tablou din lume, va avea propria sa cameră la Muzeul Luvru, după renovările care vor avea loc în clădirea...

Poliția Locală Sector 2 ridică mașinile parcate ilegal în stații STB, intersecții și pe trecerile de pietoni

Pentru recuperarea acestora, proprietarii pot suna la un număr de telefon, pus la dispoziția tuturor celor care blochează traficul Poliția Locală Sector 2 a...

O comisie de anchetă a descoperit ingerința Chinei în alegerile federale din 2019 și 2021 din Canada

Guvernul canadian a reacționat lent la încercările de ingerință străină, în special din partea Chinei, la ultimele alegeri, un fenomen 'îngrijorător', dar care nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă