”La data de 24 septembrie, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş a fost sesizată cu privire la faptul că la nivelul Serviciului pentru Acţiuni Speciale s-a constatat lipsa unui încărcător prevăzut cu 6 cartuşe. În consecinţă, la aceeaşi dată au fost dispuse măsuri de verificare, fiind constatată lipsa unui încărcător prevăzut cu 6 cartuşe de calibru 9×18 mm, aferente unui pistol aflat în dotarea unui luptător din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureş”, a transmis, luni, Poliţia Judeţeană Mureş.
În cauză a fost înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, în vederea identificării bunurilor şi a lămuririi situaţiei de fapt.