0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInternaționalMunca de acasă vine cu riscuri. De ce nu este bine să...

Munca de acasă vine cu riscuri. De ce nu este bine să muncim de acasă

Mai multe companii au fost atacate de hackeri, solicitând răscumpărări, în timpul pandemiei de coronavirus, transmite DPA.

Studiul, realizat de Institutul de Cercetări Criminaliste din Saxonia Inferioară, a descoperit că munca de acasă şi folosirea de echipamente hardware şi software personale reprezintă o importantă vulnerabilitate de securitate cibernetică pentru compania la care eşti angajat.

Unul dintre modurile obişnuite prin care programe de tip malware ajung să infecteze sistemele un companii este atunci când un angajat care lucrează de acasă accesează un mesaj e-mail infectat.

Acesta este un mod prin care hackerii pot ţinti mii de potenţiale victime în acelaşi timp, conform lui Ruediger Trost, de la compania de securitate cibernetică F-Secure.

„Dacă un calculator este infectat, el devine o punte accesibilă pentru hackeri spre reţeaua companiei. Atacatorii pătrund în reţea şi apoi identifică şi infectează şi alte computere. Apoi ei încearcă să afle ce companie au piratat pentru a hotărî suma pe care o vor cere pentru răscumpărare”, a explicat el.

Autorii acestui studiu au analizat un total de 5.000 de companii cu peste 10 angajaţi fiecare, în perioada 2018 – 2019. Peste 600 de companii dintre acestea au participat şi la faza a doua a studiului, desfăşurată în perioada iulie – septembrie 2020.

Aproximativ 60% dintre ele au raportat că s-au confruntat cu cel puţin un atac cibernetic în ultimul an, fără să fie vorba despre atacurile ce sunt respinse automat de sistemele de protecţie de tip firewall, transmite Agerpres.

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă