Candidatul independent Mircea Geoană și-a exercitat dreptul de vot duminică, 24 noiembrie 2024, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale.
După vot, Mircea Geoană subliniat importanța participării la alegerile prezidențiale, declarând: „Nu alegem doar un preşedinte, alegem o direcţie pentru ţară. Cred că alegerea este destul de clară, avem de ales între corupţie şi extremism, între competenţă şi patriotism. Celor care încă nu s-au decis dacă şi cu cine să voteze, sper că noaptea le-a fost un sfetnic bun. E nevoie de participare cetăţenească masivă pentru a putea să ne alegem viitorul în mod democratic şi liber.”
Geoană a adresat și un mesaj special românilor din diaspora, încurajându-i să vină în număr mare la urne. El a reamintit rolul esențial pe care votul diasporei l-a avut în alegerile din Republica Moldova și și-a exprimat speranța că acest model se va repeta și în România.
Geoană: „Românii vor alege cel mai bun preşedinte pentru vremuri complicate”
Optimist, Mircea Geoană a declarat că este convins că electoratul va face o alegere potrivită în contextul provocărilor actuale:
„Noi am trecut prin acest exerciţiu, suntem încrezători şi sunt convins că românii şi româncele vor alege cel mai bun preşedinte pentru vremuri complicate. Avem de ales între pace şi insecuritate, între dezvoltare şi stagnare, criza economică bate la uşă.”
Mircea Geoană a adăugat că speră ca România să implementeze în viitor un sistem de vot mai modern: „Rugămintea mea este să alegeţi cei mai competenţi oameni pe care îi găsiţi pe buletinele de vot. Data viitoare sper să nu mai votăm aşa, să intrăm şi noi în rândul lumii, să votăm digital, cu blockchain. Este uşor depăşit sistemul nostru electoral.”
Alegerile prezidențiale și referendumul din București au loc pe 24 noiembrie 2024
Românii își aleg duminică noul președinte, în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat concomitent cu referendumul organizat în Capitală. Alegătorii pot urmări în timp real datele despre prezența la vot, iar procesul electoral continuă în următoarele săptămâni.