În ultima ședință de Guvern din acest an a fost aprobat proiectul Ordonanței de urgență privind unele măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ și din alte sectoare bugetare.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației (ME), remis cotidianului national “România liberă”, în sinteză, se vor opera următoarele majorări salariale pentru angajații din învățământ:
- Pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, creșterile sunt între 19,4% și 20,5%, creșterea salarială brută medie totală în 2024 fiind de aproape 20% (din care vom avea o creștere brută medie de aproape 13% în ianuarie 2024).
- Pentru directori și directori adjuncți, față de salariul brut din decembrie 2023, creșterea brută medie totală în anul 2024 va fi de peste 36% (din care creșterea brută medie începând cu luna ianuarie 2024 va fi de 30%).
- Pentru universitar, creșterile sunt între 15% și 21% (cea mai mare creștere: lectori peste 21%, urmată de asistent universitar – peste 20%).
- Pentru personalul didactic auxiliar, creșterea salarială brută medie totală în anul 2024 este de 15.5%, în ianuarie 2024 creșterea medie fiind de aproximativ 10%.
- Pentru personalul administrativ (nedidactic), creșterea salarială brută medie totală în anul 2024 va fi de 15% (cu 9% acordat începând din luna ianuarie 2024).
Grilele sunt disponibile aici și aici.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!