2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInternaționalMichelin închide fabrici și continuă concedierile. Peste 1.000 de angajați sunt afectați

Michelin închide fabrici și continuă concedierile. Peste 1.000 de angajați sunt afectați

Producătorul francez de anvelope Michelin face un anunț îngrijorător. Conducerea transmite că a luat decizia de a închide trei fabrici de producție din Germania. Mai mult, centrul de servicii pentru clienți va fi transferat în Polonia, subliind „lipsa competitivităţii operaţiunilor noastre germane pentru pieţele europene şi de export”, transmite Reuters.

În urma acestei decizii, Michelin va include provizioane de aproximativ 425 milioane de euro în rezultatele sale anuale, notează Agerpres.

Compania va opri activitatea la fabricile sale din Karlsruhe, Trier şi Homburg până la finalul lui 2025, fiind afectaţi 1.532 de angajaţi. În prezent, Michelin are peste 8.000 de angajaţi în Germania, Austria şi Elveţia.

„Această decizie are legătură cu sporirea concurenţei pe segmentul anvelopelor ieftine pentru camioane”, a precizat într-un comunicat Michelin.

Luna trecută, Michelin a concediat 1.400 de angajaţi în Statele Unite. O altă uzină din Germania, în Bamberg, a fost închisă în 2019.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Arsenal încheie anul cu o victorie importantă pe Emirates!

Arsenal a învins Ipswich Town cu 1-0 în ultima etapă din 2024 a Premier League, urcând pe locul al doilea în clasament, la șase...

„E mai bun decât Olaru”. Patronul FCSB pregătește înlocuitorul căpitanului echipei în cazul transferului la Genoa

Darius Olaru ar putea pleca de la FCSB în această iarnă, clubul italian Genoa fiind interesat de serviciile mijlocașului român. Patronul FCSB a declarat...

Medhi Benatia, protagonistul unui scandal legat de salariu în perioada Bayern Munich!

Fostul fundaș marocan Medhi Benatia, în prezent director sportiv al Olympique Marseille, a trecut printr-un episod controversat în perioada în care evolua pentru Bayern...
Ultima oră
Pe aceeași temă