9.1 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăMediuZimbrii se întorc în România. "Veteranul" a venit din Marea Britanie

Zimbrii se întorc în România. “Veteranul” a venit din Marea Britanie

Revin turmele de zimbri în România, în cadrul unui program derulat de Fundația Conservation Carpathia.

Programul urmărește reintroducerea acestei specii, legendară pentru România, în Munții Făgăraș, unde să trăiască nu în țarcuri, ci în libertate. La aproape trei ani de la debut, programul de reintroducere a zimbrilor în Făgăraș este un real succes, consideră reprezentanții Fundației. În acest moment, există 28 de exemplare aflate în libertate în Făgăraș.

Demarat la finalul anului 2019, proiectul de reintroducere a speciei celui mai mare mamifer din Europa (Bison bonasus) a înregistrat rezultate pozitive. O dovadă a adaptării la condițiile de mediu o reprezintă și cei trei viței născuți în România. Ei sunt sănătoși și s-au integrat în turme, alături de mamele lor.

Dintre veterani, cel mai celebru este masculul Hyphen (foto – Mihai Diac), adus din Marea Britanie. El are acum circa șase – șapte ani și, după reiese și din imagini, s-a adaptat foarte bine în pădurile din județul Argeș.

Zimbrul nu atacă omul dar nu trebuie să ne apropiem prea mult

Aceste animale sunt ierbivore și nu atacă oamenii. Totuși, ca orice animal, și zimbrii pot avea reacții neașteptate, reacții față de care e bine să ne ferim, întrucât un zimbru mascul ajunge până la o greutate de o tonă și are o forță proporțională cu greutatea. Femela ajunge până la 600 de kilograme greutate. Din acest motiv, turiștilor care vor întâlni zimbri în libertate li se recomandă să nu se apropie prea mult de ei.

„Misiunea de a reface de la zero populația de zimbri în zona Munților Făgăraș a început cu eliberarea a opt exemplare aduse din Germania și Polonia. Ulterior am adus din Suedia, Marea Britanie și din rezervațiile Vama Buzăului și Vânători Neamț. Inițial animalele au fost găzduite în țarcurile de carantină și de aclimatizare, iar din primăvara anului 2020 se bucură de habitatul natural propice din Munții Făgăraș. Un criteriu important în selecția exemplarelor îl reprezintă analiza pedigreeului, pentru a evita aparitia fenomenului de consangvinizare”, explică Adrian Aldea, biolog, manager faună în cadrul Fundației Conservation Carpathia.

Zimbrul este cel mai mare mamifer de uscat din Europa. El este considerat o specie-cheie pentru menținerea zonelor cu natură sălbatică. În trecut, zimbrii populau centrul și sud-vestul Europei și reprezentau un simbol al puterii. Diminuarea populației a fost generată de tăierea pădurilor și distrugerea habitatelor naturale, de vânătoarea excesivă și de braconaj, precum și de rivalitatea cu animalele domestice. Din România, ultimii zimbri dispăruseră acum peste 200 de ani.

România a redevenit, după anul 2012, una dintre cele nouă țări europene în care zimbrii trăiesc în zone sălbatice. Din 2020, acest lucru este aplicat și în Munții Făgăraș. O turmă poate avea până la 20 de exemplare și este condusă întotdeauna de o femelă.

Vom avea în libertate 75 de zimbri în România

Ținta finală a proiectului de reintroducere în Munții Făgăraș este eliberarea a 75 de exemplare, până la jumătatea anului 2024. Pe măsură ce prezența zimbrilor va fi constantă în ecosistem, schimbările de mediu vor fi și ele mult mai vizibile: fauna va fi reintregită, iar poienile vor fi menținute prin pășunatul lor.

„Pentru fiecare zonă de reintroducere avem câte o echipă de rangeri angajați din comunitățile locale care monitorizează evoluția grupurilor. Observațiile sunt cu frecvență zilnică, fie în mod direct prin deplasări în teren, fie prin analiza informațiilor furnizate de colarele GPS și de camerele de monitorizare cu senzor de mișcare. Monitorizăm și pentru a ne asigura că grupurile de zimbri nu vor avea tendința să se apropie de comunități. Ne-am bucurat să constatăm că în fiecare an au aparut viței, semn că specia se adaptează la noile condiții de viață. Acum sunt trei pui. Au fost 5…” a declarat Călin Șerban, specialist proiect reintroducere zimbri Fundația Conservation Carpathia.

„În semn de mândrie locală pentru reintroducerea speciei, autoritățile din comuna Lerești, comunitate aflată la poalele Făgărașilor, au decis ca echipa locală de fotbal să poarte zimbrul pe echipamentul de competiție”, a anunțat Marian Toader, primarul comunei Lerești.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă