2.8 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăInternaționalMai multe zboruri ce urmau să survoleze Azerbaidjanul au fost anulate

Mai multe zboruri ce urmau să survoleze Azerbaidjanul au fost anulate

Compania KLM a Air France a anunțat marți că a anulat cinci zboruri care urmau să survoleze Azerbaidjanul din cauza escaladării situației în regiunea Nagorno-Karabah, potrivit spotmedia.ro.

Toate zborurile afectate zburau din Olanda către destinații asiatice. Unul dintre zboruri decolase inițial cu destinația Tokyo, dar s-a întors la Amsterdam la jumătatea zborului.

KLM a adăugat că a fost cartografiat impactul total și că își va informa clienții cu privire la următorii pași cât mai curând posibil.

Context. Miza

Nagorno-Karabah este recunoscut la nivel internațional ca teritoriu azer, dar o parte din el este administrat de autoritățile separatiste de etnie armeană, care susțin că zona este patria lor ancestrală. De la căderea Uniunii Sovietice în 1991, a fost în centrul a două războaie, ultimul în 2020.

Premierul armean Nikol Paşinian a declarat recent că ţara sa a comis o eroare strategică încredinţându-şi securitatea exclusiv Moscovei. În timpul conflictului din toamna anului 2020 premierul Nikol Paşinian a cerut Moscovei ca Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) să intervină, forţele armene fiind depăşite de capabilităţile armatei azere, care beneficia de sprijinul Turciei.

Dar Kremlinul – care îl consideră pe Paşinian un politician pro-occidental, venit la putere în urma unei „revoluţii colorate” – a refuzat, motivând că regiunea Nagorno-Karabah nu este teritoriu al Armeniei, fapt recunoscut la nivel internaţional.

Războiul din 2020, soldat cu circa 6.500 de morţi, a fost oprit printr-un armistiţiu negociat de Rusia în faţa unei înfrângeri iminente a trupelor armene. Conform acordului mediat de Moscova, Armenia a fost nevoită să cedeze Azerbaidjanului o parte a provinciei Nagorno-Karabah şi teritoriile azere din jurul ei pe care le controla după un alt război, desfăşurat la începutul anilor ’90.

Erdogan susține lansarea de către Azerbaidjan a unei operațiuni militare în Nagorno-Karabah

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat marţi că “susţine” lansarea de către Azerbaidjan a unei operaţiuni militare în Nagorno-Karabah, o regiune disputată de Armenia şi Azerbaidjan, aliat istoric al Ankarei, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

“Susţinem măsurile luate de Azerbaidjan (…) pentru a-şi apăra integritatea teritorială”, a afirmat preşedintele turc într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X (fosta Twitter).

“Karabah este un teritoriu azer. Impunerea unui alt statut nu va fi niciodată acceptată”, a adăugat şeful statului turc, reafirmând că Turcia şi Azerbaidjanul formează “o naţiune, două state”.

Anterior, Ministerul turc de Externe a calificat drept “legitime” preocupările care au condus la operaţiunea militară azeră, cerând în acelaşi timp autorităţilor de la Baku şi Erevan să revină la masa negocierilor.

În timpul războiului dintre Erevan şi Baku în Nagorno-Karabah, în 2020, Turcia a sprijinit Azerbaidjanul furnizându-i drone.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Polul nord magnetic al Pământului este în mișcare. Oamenii de știință au actualizat poziția

Polul nord magnetic al Pământului este în mișcare, iar oamenii de știință au actualizat poziția. Polul nord magnetic al Pământului este în mișcare În timp ce...

Zborurile pentru refugiați către SUA, anulate după ordinul lui Trump

Suspendarea zborurilor pentru refugiații care urmau să ajungă în Statele Unite a fost anunțată de Departamentul de Stat al SUA ca urmare a unui...

iOS 18.3. Funcția Apple Intelligence va fi activată automat

Apple a anunțat că funcția Apple Intelligence va fi activată automat începând cu actualizarea iOS 18.3, precum și în versiunile iPadOS 18.3 și macOS...
Ultima oră
Pe aceeași temă