6.9 C
București
joi, 30 ianuarie 2025
AcasăSocialEducațieMai multe școli din trei județe vor avea și mâine cursurile suspendate

Mai multe școli din trei județe vor avea și mâine cursurile suspendate

Un număr de 11 unităţi de învăţământ din judeţele Brăila, Iaşi, Neamţ vor avea şi miercuri cursurile suspendate din cauza condiţiilor meteorologie nefavorabile, a informat Ministerul Educaţiei.

Potrivit unui comunicat de presă, instituţia a organizat marţi o videoconferinţă la care au participat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, secretarul de stat Ionel Florian Lixandru şi inspectorii şcolari generali, în contextul în care, din cauza vremii nefavorabile, a fost suspendată activitatea cu prezenţă fizică în unităţi de învăţământ din mai multe judeţe.

„În urma actualizărilor primite în cursul acestei seri, începând de mâine, 10 ianuarie, se vor relua cursurile cu prezenţă fizică în majoritatea şcolilor în care activitatea a fost suspendată astăzi, 9 ianuarie. Măsura suspendării activităţii cu prezenţă fizică se menţine şi mâine, 10 ianuarie, în şcoli din următoarele judeţe: Brăila – o unitate de învăţământ (structură), în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii, Iaşi – opt unităţi de învăţământ, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii, Neamţ – două unităţi de învăţământ, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii”, afirmă sursa citată.

Potrivit Ministerului Educaţiei, recuperarea activităţii didactice pentru ziua de 9 ianuarie se va desfăşura în cadrul unui program stabilit la nivelul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ.

Cursurile au fost suspendate marţi în toate unităţile de învăţământ din judeţul Iaşi, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, dar şi în mai multe şcoli din judeţele Bacău, Botoşani, Brăila, Buzău, Galaţi, Neamţ şi Suceava. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Val de vânzări în turism: aproape 650 de hoteluri și pensiuni sunt scoase la vânzare

Operatorii din turism au scos la vânzare aproape 650 de hoteluri și pensiuni din întreaga țară, marcând o creștere de 20% față de aceeași...

România – Bulgaria în Cupa Davis | Cezar Crețu deschide confruntarea de la Craiova

România și Bulgaria se întâlnesc în primul tur al play-off-ului Grupei Mondiale I din Cupa Davis, iar primul meci de simplu îl va aduce...

FCSB, sfătuită să nu schimbe sistemul înaintea meciului cu Manchester United!

Tony da Silva consideră că roș-albaștrii trebuie să rămână la formula de joc obișnuită, având în vedere eficiența lor din fazele fixe și problemele...
Ultima oră
Pe aceeași temă