7 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăInternaționalLui Karim Benzema i s-ar putea retrage Balonul de Aur, cât şi...

Lui Karim Benzema i s-ar putea retrage Balonul de Aur, cât şi cetăţenia franceză

Senatoarea partidului Republicanii, Valérie Boyer, a afirmat miercuri, într-o postare social-media, că dacă legăturile fotbalistului Karim Benzema cu Frăţia Musulmană vor fi dovedite, fotbalistului ar trebui să i se retragă atât Balonul de Aur, cât şi cetăţenia franceză, potrivit ziare.com.

În urmă cu câteva zile, atacantul francez al echipei saudite Al Nassr, Karim Benzema a luat poziţie în conflictul israeliano-palestinian în favoarea populaţiei palestiniene.

„Toate rugăciunile noastre pentru locuitorii din Gaza, care sunt din nou victime ale acestor bombardamente nedrepte, care nu cruţă femei sau copii”, a scris el într-un tweet, duminică, 15 octombrie 2023.

Poziţia lui Benzema a fost criticată luni de ministrul de Interne al Franţei, Gérald Darmanin, care îl acuzase pe fostul jucător de la Real Madrid că are legătură cu Frăţia Musulmană, o organizaţie transnaţională considerată teroristă în Franţa. „ Domnul Karim Benzema are legături notorii cu Frăţia Musulmană”, a declarat Darmanin pentru canalul francez de ştiri CNews.

La câteva zile după declaraţiile ministrului de Interne, senatoarea Republicanilor în Bouches du Rhone, Valérie Boyer, a cerut măsuri punitive împotriva internaţionalului francez: „Dacă afirmaţiile ministrului de Interne sunt adevărate, trebuie să luăm în considerare sancţiuni împotriva lui Karim Benzema. O sancţiune, iniţial simbolică, ar fi retragerea Balonului de Aur. În cele din urmă, trebuie să cerem retragerea cetăţeniei. Nu putem accepta că un cetăţean francez cunoscut la nivel internaţional ar putea dezonora şi chiar să ne trădeze ţara în acest fel”, a scris Valérie Boyer pe X (ex-Twitter).

Balonul de Aur a fost câștigat de fotbalistul francez Karim Benzema

Trofeul „Balonul de Aur”, decernat anual de revista franceză France Football, și-a aflat marele câștigător: fotbalistul francez Karim Benzema, în vârstă de 34 de ani, va pleca acasă cu râvnitul trofeu, pentru prima oară în carieră.

Atacantul echipei Real Madrid, Karim Benzema, a câştigat, luni, la Paris, trofeul Balonul de Aur.Premiul a fost prezentat de Zinedine Zidane.

Karim Benzema, Sadio Mane, Kevin De Bruyne și Robert Lewandowski au fost cei patru fotbaliști rămași în cursa pentru Balonul de Aur.

Francezul a avut un sezon fabulos cu Real Madrid și nimeni nu poate contesta alegerea făcută de cei care au votat.

Sadio Mane și Kevin de Bruyne au completat podiumul, iar Robert Lewandowski a fost al 4-lea în ierarhia finală.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!


Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

UE adoptă al 15-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, vizând inclusiv entități chineze și flota „fantomă” a Moscovei

Uniunea Europeană a anunțat adoptarea unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, al 15-lea de la începutul invaziei în Ucraina, introducând măsuri mai dure...

Termenul limită pentru amnistia fiscală este 19 decembrie

Contribuabilii sunt sfătuiți să respecte cu strictețe termenul limită pentru a beneficia de facilități fiscale Persoanele fizice și firmele care vor să beneficieze de amnistia...

Comisia de politică externă a SUA condamnă atacul hibrid al Rusiei de la alegerile din România

Patru senatori americani, membri ai Comisiei senatoriale pentru Relații Externe a Congresului SUA, au avertizat, într-o declarație comună, asupra pericolului reprezentat de rețeaua socială...
Ultima oră
Pe aceeași temă