2.7 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSocialLink-capcană: Atenție la SMS-urile primite de la Poșta Română

Link-capcană: Atenție la SMS-urile primite de la Poșta Română

Hackerii folosesc identitatea companiei pentru a fura date bancare

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a identificat recent o campanie de phishing care folosește identitatea Poștei Române.

“Atacatorii trimit un SMS care conține un link (short-url) prin care solicită victimelor completarea datelor necesare livrării unui colet. Accesarea link-ului redirecționează victima către un site ce seamănă foarte mult cu cel oficial al Companiei Naționale Poșta Română S.A., pentru a genera încredere și a induce în eroare.

După accesarea link-ului, sunt solicitate completarea a 3 formulare. În cel de-al treilea, vi se cer datele cardului bancar, inclusiv codul CVV/CVC, pentru a efectua o plată aparent mică”.

DNSC recomandă tuturor persoanelor care primesc astfel de SMS-uri să nu acceseze link-urile respective, ci să le raporteze imediat Direcției Generale Operațiuni Tehnice la adresa de email alerts@dnsc.ro sau să sune la numărul de urgență 1911.

Alte măsuri de prevenție recomandate de DNSC sunt citirea cu atenţie a link-urilor şi a conţinutului mesajelor, ce pot conţine erori de exprimare sau greşeli gramaticale, neaccesarea link-urilor din mesaje/email-urile provenite de la persoane sau domenii necunoscute. Înainte de introducerea de informaţii personale pe un website/aplicaţie, persoanele în cauză trebuie să se asigure că este un domeniu/aplicaţie legitimă.

„Dacă aţi introdus deja date personale pe astfel de site-uri/aplicaţii, schimbaţi parolele imediat”, a sugerat DNSC, care a cerut şi precauţie în privinţa solicitărilor de furnizare a informaţiilor personale şi financiare, pentru că instituţiile şi companiile nu cer astfel de informaţii.  În plus, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică a recomandat contactarea imediat a băncii în cazul victimelor care au răspuns unor astfel de solicitări şi au furnizat detalii bancare.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

TAROM lansează o ofertă specială pentru zboruri interne cu prețuri de la 23 euro

Pasagerii pot achiziționa bilete de avion cu tarife, începând de la 23 euro pentru un zbor, într-un singur sens Compania TAROM a anunțat o ofertă...
00:00:53

VIDEO. Danemarca va continua discuțiile „pentru a asigura interesele americane legitime” în Groenlanda

În cadrul unei conferințe de presă la Ierusalim, în a doua zi a unui turneu în Orientul Mijlociu, ministrul danez de externe, Lars Lokke...

Marcel Ciolacu a confirmat: Crin Antonescu va fi candidatul unic al Coaliției la prezidențiale

Decizia, deja stabilită la nivel politic, urmează să fie validată, oficial, în cadrul unui Congres comun al PSD, PNL și UDMR Președintele PSD, Marcel Ciolacu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă