-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalLiderul chinez a ajuns la Moscova. Președintele Putin nu l-a așteptat la...

Liderul chinez a ajuns la Moscova. Președintele Putin nu l-a așteptat la aeroport

Liderul chinez a ajuns la Moscova, la invitația președintelui Rusiei, însă Vladimir Putin nu l-a așteptat la aeroport pe președintele Chinei, Xi Jinping.

La Moscova, în momentul în care a coborât din avion, liderul chinez a fost așteptat de o numeroasă delegație a Rusiei, dar fără ca Putin să fie prezent. Vizita lui Xi la Moscova are loc la invitația lui Vladimir Putin și reprezintă un moment extrem de important nu doar pentru cele două mari puteri, Rusia și China, ci și pentru întreaga lume, în condițiile în care Rusia duce un război în Ucraina, iar toate statele occidentale sunt împotriva Rusiei.

S-ar putea deduce că Rusia are mai mare nevoie de China decât are nevoie China de Rusia, în acest moment. În acest context, faptul că Putin nu l-a așteptat pe Xi la aeroport pare foarte ciudat. Prima speculație care se poate face este legată de starea de sănătate precară a lui Putin.

Agenția de presă oficială a Rusiei, TASS, a difuzat o știre extrem de scurtă. Potrivit acestei știri, avionul lui Xi a aterizat la ora 12,59 (ora Moscovei) pe aeroportul Vnukovo.

Liderul chinez a ajuns la Moscova dar va avea, luni, doar o întâlnire neoficială cu Putin

Vizita lui Xi la Moscova la început la mijlocul zilei de luni, 20 martie 2023. În cursul amiezii este anunțat un dejun între cei doi șefi de stat, la ora 16,30. Acestă întâlnire va avea însă caracter neoficial. Convorbirile oficiale sunt programate în ziua de 21 martie. Această zi de 21 martie este ziua principală a vizitei, a precizat Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Un alt element ciudat este că programul oficial al vizitei începe, marți, abia la ora 15 (ora Moscovei).

În discuțiile dintre cei doi lideri, Rusia îi va cere Chinei, cu siguranță, armament. În schimb, China se așteaptă ca Rusia să-și mențină livrările de petrol și de alte resurse. Pe de altă parte, Rusia susține punctul de vedere al regimului de la Beijing cu privire la Taiwan. Acest punct de vedere este că Taiwanul nu este o țară independentă ci este doar o provincie a Chinei comuniste.

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, avusese o videoconferință cu Xi Jinping în decembrie 2022. Cu acel prilej, Putin l-a invitat pe Xi să viziteze Rusia, în primăvara anului 2023. Xi a obținut, recent, cel de-al treilea mandat de președinte al Chinei comuniste.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...
Ultima oră
Pe aceeași temă