11.3 C
București
joi, 30 ianuarie 2025
AcasăInternaționalCriza din UcrainaLângă Kiev au fost uciși șapte civili în ziua de vineri

Lângă Kiev au fost uciși șapte civili în ziua de vineri

Poliţia ucraineană din regiunea Kiev a anunţat că au fost uciși șapte civili vineri de bombardamentele ruse în localitatea Bucha, situată la nord-vest de capitala Ucrainei, transmite DPA.

În regiunea estică Doneţk, conducerea poliţiei regionale a evocat zeci de morţi şi răniţi în atacurile comise vineri.

Partea ucraineană a afirmat că în ultimele 24 de ore au fost lovite clădiri rezidenţiale în mai multe oraşe din ţară.

Situaţia umanitară este foarte gravă în oraşul Mariupol, port la Marea Azov, unde a fost convenit un coridor umanitar, deşi eforturile anterioare ale autorităţilor de a evacua civilii de acolo în cadrul unei încetări temporare a focului au eşuat de mai multe ori, conform agerpres.ro.

Locuitorii din Zaporojie vor trebui să respecte o interdicţie de circulaţie, măsură care va fi în vigoare până luni la ora locală 06:00 (04:00 GMT). Până atunci va fi oprit şi traficul în gara din Zaporojie.

Doar la Kiev au fost uciși șapte civili vineri, iar foarte mulți se îndreaptă spre Zaporojie din alte părți ale Ucrainei

În ultimele zile, numeroase persoane au ajuns în Zaporojie venind din alte părţi ale Ucrainei, aşa cum este Mariupol, oraş aflat sub asediul forţelor ruse.

Interdicţia de circulaţie de la Zaporojie urmează unei măsuri similare în capitala Ucrainei, Kiev, care a fost în vigoare de marţi seară până joi dimineaţă.

Kievul a acuzat în mai multe rânduri Rusia că ţinteşte obiective civile în războiul început pe 24 februarie. Moscova a respins acuzaţiile, în pofida faptului că distrugerea infrastructurii civile este evidentă.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Julia Sauter, locul 8 după programul scurt la Campionatele Europene de Patinaj de la Tallinn

Sportiva română Julia Sauter s-a clasat pe locul opt în urma programului scurt la Campionatele Europene de patinaj artistic de la Tallinn, acumulând un...

Legendarul toboșar al trupei The Beatles nu a mâncat niciodată pizza

Într-o dezvăluire surprinzătoare, Ringo Starr, unul dintre cei mai faimoși muzicieni ai lumii, a mărturisit că, în cei peste 80 de ani de viață,...

Explozia prețurilor imobiliare în România: apartamentele s-au scumpit de 13 ori în 25 de ani

Prețurile apartamentelor din România au înregistrat o creștere spectaculoasă în ultimii 25 de ani, ajungând să fie de 13 ori mai mari decât la...
Ultima oră
Pe aceeași temă