4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăPoliticăKlaus Iohannis: „Statistica este un instrument eficient în combaterea dezinformării și manipulării”

Klaus Iohannis: „Statistica este un instrument eficient în combaterea dezinformării și manipulării”

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis, vineri, un mesaj în cadrul evenimentului aniversar „165 de ani de statistică oficială în România”, organizat de Institutul Național de Statistică.

Domeniul statisticii este unul esențial pentru cunoașterea evoluțiilor economice și sociale ale țării, a transmis președintele Iohannis prin Cosmin Marinescu, Consilier Prezidențial – Departamentul Politici Economice și Sociale, cu ocazia împlinirii a 165 de ani de statistică oficială în țara noastră.

Șeful statului precizează că, în următoarele decenii, România are potențialul de a deveni un vector regional de tehnologie și inovație, iar investițiile în educație, cercetare și dezvoltare sunt fundamentale în atingerea acestui obiectiv, care ne va oferi avantaje competitive substanțiale.

Statistica joacă un rol central în acest proces, oferind date esențiale pentru a evalua nevoile pieței muncii, pentru a elabora programe educaționale și pentru stimularea inițiativelor antreprenoriale.”

Statisticile oficiale nu sunt doar o enumerare pasivă de cifre – ele reflectă realitatea socială, economică și politică în care trăim cu toții, a mai transmis Iohannis cu ocazia împlinirii a 165 de ani de statistică oficială în țara noastră.

Fără cercetarea și interpretarea acestor date, politicile publice sau strategiile de afaceri ar fi ghidate de interpretări discreționare, fără fundament. De aceea, statistica s-a dovedit a fi un instrument eficient în combaterea dezinformării și manipulării opiniei publice.

Aportul statisticii este incontestabil în luarea oricăror decizii importante la nivel national, a mai transmis Klaus Iohannis:

Fiecare decizie fundamentată de politică publică sau fiecare strategie de afaceri se bazează pe munca specialiștilor în statistică. O relevanță aparte o au atribuțiile Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, organism esențial în furnizarea prognozelor economice, care își bazează activitatea pe datele oferite de Institutul Național de Statistică.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...

Riflaje Decorative: Panourile care transformă radical aspectul casei 

To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies...
Ultima oră
Pe aceeași temă