27 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăPoliticăKlaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante.

“Sărbătoarea Sfintelor Paști ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruința vieții asupra morții și a luminii asupra întunericului, reîncărcându-ne cu speranță în puterea tămăduitoare a credinței și a rugăciunii.

În aceste zile speciale, gândurile noastre se îndreaptă și către semenii aflați în suferință, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos.

Învierea Domnului reamintește tuturor chemarea creștină la iubirea aproapelui şi îndemnul conviețuirii în pace și bună înțelegere. Acestea sunt valorile noastre cardinale, așezate de generații pe o temelie de solidaritate şi spiritualitate creștină.

Vă urez tuturor, dragi credincioși ortodocși, greco-catolici, armeni şi neoprotestanți, să primiți în suflet Lumina Învierii şi bucuria deplină prilejuite de Sărbătoarea pascală!”, este mesajul președintelui.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Joe Biden a recunoscut: “Nu dezbat atât de bine ca altădată”

Joe Biden a recunoscut că nu mai vorbește atât de ușor, cu aceeași facilitate și nu mai dezbate la fel de bine ca în...

Hunor, despre opțiunea UDMR privind data alegerilor prezidențiale

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că varianta corectă pentru organizarea alegerilor prezidenţiale este 30 noiembrie pentru primul tur de scrutin şi 8 decembrie...

Noi detalii din cazul studentului care și-a incendiat un profesor

Studentul de la Universitatea Ovidius din Constanța, care și-a incendiat un profeor de matematică, a fost reținut pentru 24 de ore. Tânărul este anchetat pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă