9.8 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăEconomieEconomie internăJudețele cu cele mai mari pensii din țară

Județele cu cele mai mari pensii din țară

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în ianuarie 2024, de 1.141.775 persoane, cu 104 mai puţine comparativ cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Dintre aceştia, 1.040.187 erau pensionari din sistemul public, iar 101.588 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 492 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Maramureş (de 569 lei), Bistriţa-Năsăud (566 lei), Cluj (547 lei), Vrancea (545 lei) şi Hunedoara (544 lei).

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 48.714 – şi în judeţele Suceava (42.616 pensionari), Dolj (37.776), Iaşi (37.533) şi Prahova (35.641).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 343 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (488 lei) şi Gorj (444 lei) şi în sectorul 5 din Bucureşti (421 lei).

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (7.043 persoane), urmat de Botoşani (6.662), Dolj (6.547) şi Olt (5.901).

CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, încasează lunar această valoare, denumită „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
00:01:45

VIDEO. Vladimir Putin dorește să se întâlnească cu Donald Trump

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că liderul rus Vladimir Putin dorește o întâlnire cu el și că deja se organizează una,...

FCSB își dorește un atacant de națională! Denis Alibec, numele vehiculat, dar transferul rămâne incert

FCSB continuă pregătirile pentru a doua parte a sezonului, în cantonamentul din Antalya, și este în căutarea unui atacant care să concureze cu Daniel...

Poliţia ucraineană efectuează percheziţii în masă pentru oprirea bărbaţilor de a trece ilegal frontiera

Poliţia ucraineană a anunţat vineri că desfăşoară o serie de "peste 600 de percheziţii simultane" în cadrul unei "operaţiuni speciale" menite să combată trecerea...
Ultima oră
Pe aceeași temă