Președinția sa de un singur mandat a fost marcată de acordurile de la Camp David din 1978 dintre Israel și Egipt, care au adus o oarecare stabilitate în Orientul Mijlociu
Jimmy Carter, fermierul de arahide din Georgia, s-a luptat cu o economie proastă și cu o criză a ostaticilor din Iran, dar a intermediat pacea între Israel și Egipt și a primit ulterior Premiul Nobel pentru Pace pentru munca sa umanitară. El a murit la casa lui din Plains, Georgia, duminică, a spus Centrul Carter. Avea 100 de ani, scrie Reuters.
„Tatăl meu a fost un erou, nu numai pentru mine, ci și pentru toți cei care cred în pace, drepturile omului și iubirea altruistă”, a spus Chip Carter, fiul fostului președinte. „Frații mei, sora și cu mine i-am împărtășit aceste credințe comune. Lumea este familia noastră, datorită modului în care a reunit oamenii și vă mulțumim pentru că îi onorați memoria, continuând să trăiți aceste credințe comune.”
Carter a ocupat funcția de președinte din ianuarie 1977 până în ianuarie 1981, după ce l-a învins pe actualul președinte republican, Gerald Ford, la alegerile din SUA din 1976. Carter a fost îndepărtat din funcție patru ani mai târziu, când alegătorii l-au îmbrățișat pe rivalul republican Ronald Reagan, fostul actor și guvernator al Californiei. Carter a trăit mai mult după mandatul său decât orice alt președinte american, scrie Reuters.
Președinția sa de un singur mandat a fost marcată de acordurile de la Camp David din 1978 dintre Israel și Egipt, care au adus o oarecare stabilitate în Orientul Mijlociu. Dar a fost urmărit de o economie în recesiune, de nepopularitatea persistentă și de criza ostaticilor din Iran, care i-a consumat ultimele 444 de zile de mandat. În ultimii ani, Carter s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate, inclusiv melanomul care s-a extins la ficat și creier. Carter a decis să primească îngrijire medicală în februarie 2023, în loc să fie supus unei intervenții medicale suplimentare. Soția lui, Rosalynn Carter, a murit pe 19 noiembrie 2023, la vârsta de 96 de ani.
Carter a părăsit funcția profund nepopular, dar a lucrat energic, timp de decenii, pentru cauze umanitare. El a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2002 ca recunoaștere a „efortului său neobosit de a găsi soluții pașnice la conflictele internaționale, de a promova democrația și drepturile omului și de a promova dezvoltarea economică și socială”.
Carter fusese un centrist ca guvernator al Georgiei cu tendințe populiste, când s-a mutat la Casa Albă, în calitate de cel de-al 39-lea președinte al SUA. A fost un outsider la Washington, într-o perioadă în care America încă era zguduită de scandalul Watergate, care l-a determinat pe republicanul Richard Nixon să demisioneze din funcția de președinte în 1974 și l-a ridicat pe Ford din funcția de vicepreședinte.
Solicitat să-și evalueze președinția, Carter a spus într-un documentar din 1991: „Cel mai mare eșec pe care l-am avut a fost un eșec politic. Nu am reușit niciodată să conving poporul american că sunt un lider puternic”. El a câștigat recunoaștere la nivel mondial ca un avocat neobosit al drepturilor omului, o voce pentru cei lipsiți de drepturi și un lider în lupta împotriva foametei și sărăciei, câștigând respectul care i-a scăpat la Casa Albă. Carter a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2002, pentru eforturile sale de a promova drepturile omului și de a rezolva conflictele din întreaga lume, din Etiopia și Eritreea, până în Bosnia și Haiti. Centrul său Carter din Atlanta a trimis delegații internaționale de monitorizare a alegerilor la urne din întreaga lume.
Învățător al școlii duminicale baptiste din sud încă din adolescență, Carter a adus președinției un puternic sentiment de moralitate, vorbind deschis despre credința sa religioasă. Orientul Mijlociu a fost centrul politicii externe a lui Carter. Tratatul de pace Egipt-Israel din 1979, bazat pe acordurile de la Camp David din 1978, a pus capăt stării de război între cei doi vecini. Carter i-a adus pe președintele egiptean Anwar Sadat și pe prim-ministrul israelian Menachem Begin la reședința prezidențială din Camp David din Maryland pentru discuții. Mai târziu, pe măsură ce acordurile păreau să se destrame, Carter a salvat situația, zburând la Cairo și Ierusalim. Tratatul prevedea retragerea Israelului din Peninsula Sinai a Egiptului și stabilirea de relații diplomatice. Begin și Sadat au câștigat fiecare un Premiu Nobel pentru Pace în 1978.
La 4 noiembrie 1979, revoluționarii devotați ayatollahului iranian Ruhollah Khomeini au luat cu asalt Ambasada SUA la Teheran, au capturat americanii prezenți și au cerut întoarcerea șahului înlăturat, Mohammad Reza Pahlavi, care era susținut de Statele Unite și era tratat într-un spital din SUA. Publicul american s-a adunat inițial în spatele lui Carter. Dar sprijinul său a dispărut în aprilie 1980, când un raid de comando nu a reușit să salveze ostaticii, opt soldați americani uciși într-un accident de avion în deșertul iranian. Într-o altă criză, Carter a protestat împotriva invaziei Afganistanului de către fosta Uniune Sovietică din 1979, boicotând Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova. El a cerut, de asemenea, Senatului SUA să amâne examinarea unui acord major privind armele nucleare cu Moscova. Neclintiți, sovieticii au rămas în Afganistan timp de un deceniu. Carter a câștigat aprobarea restrânsă din Senat, în 1978, a unui tratat de a transfera Canalul Panama sub controlul Panama, în ciuda criticilor care au susținut că acea cale navigabilă este vitală pentru securitatea americană. El a încheiat, de asemenea, negocierile privind legăturile depline ale SUA cu China. Carter a creat două noi departamente ale Cabinetului SUA – educație și energie. Pe fondul prețurilor mari ale gazelor, el a spus că „această criză energetică” din America este „echivalentul moral al războiului”. „A noastră este cea mai risipitoare națiune de pe pământ”, le-a spus el americanilor în 1977.
„După ce am ascultat poporul american, mi s-a reamintit din nou că toată legislația din lume nu poate repara ce este în neregulă cu America”, a spus el în discursul său televizat. „Amenințarea este aproape invizibilă. Este o criză de încredere. Este o criză care lovește chiar inima, sufletul și spiritul voinței noastre naționale. Erodarea încrederii noastre în viitor amenință să distrugă și țesutul politic al Americii”. În calitate de președinte, Carter a fost jenat de comportamentul fratelui său mai mic, care bea mult, Billy Carter, care se lăudase: „Am un gât roșu, șosete albe și bere Blue Ribbon”.
Carter a pierdut alegerile din 1980 în fața lui Reagan, care a câștigat 44 din cele 50 de state. A scris mai multe cărți, de la un memoriu prezidențial la o carte pentru copii și poezie, precum și lucrări despre credința religioasă și diplomație. Ultima sa carte, „Faith: A Journey for All”, a fost publicată în 2018.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
