Preşedintele Klaus Iohannis va participa, astăzi, la Bratislava, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de omologul său slovac, Zuzana Caputova, şi de cel polon, Andrzej Duda.
La eveniment va participa, de asemenea, Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg.
„Reuniunea la vârf a statelor din Formatul Bucureşti 9 se desfăşoară cu aproximativ o lună înaintea Summitului NATO de la Vilnius şi va oferi prilejul unui schimb aprofundat de opinii cu privire la priorităţile de pe agenda aliată şi obiectivele majore, cu accent pe consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe intensificarea cooperării cu Ucraina”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Agenda lui Iohannis la Summitul București 9
Agenda discuţiilor va viza evaluarea progresului realizat în implementarea deciziilor aliate adoptate în cadrul Summitului NATO de la Madrid, inclusiv în ceea ce priveşte angajamentele de investiţii şi cheltuieli pentru apărare, precum şi sprijinul acordat Ucrainei în susţinerea aspiraţiilor sale euroatlantice.
„O atenţie specială va fi acordată şi partenerilor vulnerabili din regiune, precum Republica Moldova, care se confruntă cu provocări crescute de securitate”, arată sursa citată.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!