19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăIonel Arsene, fostul preşedinte al CJ Neamț, a fost pus în libertate

Ionel Arsene, fostul preşedinte al CJ Neamț, a fost pus în libertate

Judecătorii au decis ca politicianul să fie eliberat „de îndată” şi cercetat sub control judiciar. Decizia de miercuri este definitivă.

Măsura controlului judiciar a fost dispusă pentru o perioadă de 60 de zile.

În perioada controlului judiciar, Ionel Arsene nu are voie să desfăşoare activităţi politice, potrivit deciziei magistraţilor.

Arsene a contestat, săptămâna trecută, decizia judecătorilor Tribunalului Neamţ, care au respins cererea sa de schimbare a măsurii arestului preventiv, iar Curtea de Apel Bacău a decis, miercuri, să îi dea dreptate.

Tot Curtea de Apel Bacău a decis, la sfârşitul lunii ianuarie, admiterea contestaţiei procurorilor DNA, dispunând arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, pentru 30 de zile, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă.

Instanţa de fond a hotărât iniţial plasarea lui Ionel Arsene sub control judiciar, însă DNA a contestat măsura, iar Curtea de Apel Bacău a dispus arestarea preventivă.

Arsene este acuzat că, în 2013, ar fi primit o sută de mii de euro de la Gheorghe Ştefan pentru a interveni pe lângă şeful ANI de la acel moment, Horia Georgescu, astfel încât Culiţă Tărâţă, în acea perioadă preşedinte al CJ Neamţ, să fie declarat incompatibil.

Intervenţia nu şi-a atins scopul.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă