0.6 C
București
sâmbătă, 4 decembrie 2021
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoȘocul pandemiei a schimbat opțiunile românilor. Armata câștigă încredere, președintele Iohannis și-o...

Șocul pandemiei a schimbat opțiunile românilor. Armata câștigă încredere, președintele Iohannis și-o pierde

Șocul pandemiei a schimbat opțiunile românilor, relevă Barometrul Securității Naționale. Cele mai recente rezultate ale sondajului au fost publicate acum două zile.

Barometrul Securității Naționale plasează Armata pe primul loc în topul încrederii românilor. Instituția militară este pe primul loc iar pe locul al doilea este Biserica. Șeful statului a scăzut semnificativ în acest clasament.

Peste 86 la sută dintre români au încredere multă și foarte multă în Armată. În schimb, încrederea în președintele Iohannis a scăzut dramatic. Această situație este prezentată în cea mai recentă ediție a Barometrului Securității Naționale.

Pe locul al doilea după Armată figurează Biserica (fără a se face diferențieri între cultele religioase). Peste 70 la sută dintre cei chestionați au spus că au încredere multă și foarte multă în instituția Bisericii. În edițiile precedente ale sondajelor de opinie din România, Armata și Biserica au făcut periodic schimb de locuri.

Șocul pandemiei a schimbat opțiunile românilor

Armata este acum pe primul loc, iar Biserica a coborât pe locul al doilea. Foarte interesantă este prezența pe locul al treilea a SRI, în care au acum încredere mare și foarte mare peste 56 la sută dintre români.

Pe locul al patrulea se plasează Ministerul Afacerilor Externe, cu un procent doar puțin mai mic decât cel al SRI.

Klaus Iohannis a fost ales președinte al României de două ori – în anii 2014 și 2019. La acele momente, el beneficia, evident, de încrederea românilor. În 2014, după ce a câștigat alegerile prezidențiale în fața lui Victor Ponta, Iohannis anunța că a înțeles mesajul „extrem de puternic” transmis de cetățeni către politicieni.

“Acest semnal este extrem de puternic atât pentru mine cât și pentru clasa politică. Eu am înțeles acest semnal. Îi îndemn pe politicieni să ia seama de acest semnal dat covârșitor”

Klaus Iohannis,

Președintele României

Acum un an, ministrul Apărării Naționale, generalul în rezervă Nicolae Ciucă, saluta încrederea românilor în instituția militară. Ministrul punea această situație pe seama loialității angajaților MApN față de valorile naționale ale României, pe seama muncii acestora, inclusiv în acțiuni specifice pe timp de pandemie.

„Munca serioasă, loialitatea faţă de ţară, curajul asumării misiunilor şi îndatoririlor, acestea explică şi justifică pe deplin încrederea pe care românii o au în Armata României”

Nicolae Ciucă,

Ministrul Apărării

Încrederea românilor în Armata s-a consolidat în urma acțiunilor desfășurate în sprijinul populației și al autorităților civile, inclusiv cele specifice pandemiei.

Rezultatele celui mai recent sondaj de opinie din România, intitulat Barometrul Securității Naționale, au fost făcute publice luni după-amiază. Sondajul a fost realizat de Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI) și de LARICS (Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică).

Rezultatele sondajului sunt evident influențate de contextul pandemiei. Armata și Biserica își mențin primele două locuri. Spitalele, urmate de școli, sunt plasate undeva la mijlocul clasamentului.

22 la sută dintre români au încredere în șeful statului

Mult sub aceste instituții, la finalul clasamentului, se plasează instituțiile politice. Puțin peste 22 la sută dintre români declară că au încredere multă și foarte multă în președintele României. 21 la sută au încredere în Parlament iar 19 la sută dintre români au încredere în Guvern.

În schimb, circa 60 la sută dintre români spun că au încredere mare și foarte mare în Uniunea Europeană. În ceea ce privește NATO, încrederea românilor se apropie de 70 la sută.

Peste 60 la sută dintre români consideră că trebuie să ne susținem mai puternic interesele naționale, chiar când nu coincid cu interesele UE. Peste 30 la sută dintre români consideră că țările UE trebuie să aibă mai multă autonomie față de Bruxelles. Circa 20 la sută dintre cei chestionați cred că, “dacă va fi cazul”, România poate analiza o retragere din UE.

Cu privire la țările lumii, pe primele locuri în preferințele românilor sunt Germania, SUA și Franța. Circa 70 la sută dintre români au încredere în aceste trei țări. Pe locul următor se situează Marea Britanie.

În Rusia au încredere circa 40 la sută dintre români. În Ungaria au încredere circa 36 la sută.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă