4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoRaport despre România. Rusia leagă numele președintelui Iohannis de glorificarea nazismului

Raport despre România. Rusia leagă numele președintelui Iohannis de glorificarea nazismului

Într-un raport al Rusiei despre România, ministerul rus de Externe leagă numele președintelui Iohannis de glorificarea nazismului. Raportul rusesc se referă la glorificarea nazismului și răspândirea neonazismului. Raportul are și o secțiune despre România. În această secțiune este indicat și numele președintelui Klaus Iohannis.

Rusia a emis un raport numit ”Despre situația referitoare la glorificarea nazismului, răspândirea neonazismului și a altor practici care contribuie la escaladarea formelor moderne de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță legată de acestea”.

Un rezumat a fost publicat pe site-ul www.vestidinrusia.ro. În acest rezumat apare și numele președintelui Iohannis.

Textul spune că Forumul Democratic al Germanilor din România (FDGR) revendică unele bunuri cu “susținerea” președintelui Iohannis. Apoi, textul afirmă:

“Deși FDGR nu intră în categoria organizațiilor radicale și extremiste, schema transferului de proprietate cu aplicarea unui astfel de mecanism legal poate fi folosită și în privința foștilor activiști ai mișcării legionare și membrilor Guvernului Antonescu. Acest lucru poate crea un precedent periculos de restituire a proprietăților confiscate pe baza acuzațiilor foștilor proprietari de comitere a unor crime de război”.

Acuzațiile ar reprezenta poziția oficială a Rusiei

Plasarea numelui șefului statului într-un studiu pe tema extremismului este suspectă întrucât președintele Iohannis s-a exprimat constant împotriva manifestărilor neonaziste și antisemite.

De exemplu, Iohannis a avut un mesaj limpede la acțiunea de comemorare a Holocaustului Romilor.

“În România, 25000 de romi au fost deportați în Transnistria la ordinul dictatorului român, aliatul naziștilor, Ion Antonescu. Aproximativ 11000 de romi și-au pierdut viața”

Klaus Iohannis,

Președintele României

În perioada în care a fost ambasador al Statelor Unite la București, diplomatul Adrian Zuckerman a avertizat asupra noilor manifestări extremiste dar a salutat eforturile autorităților democratice ale României, în frunte cu președintele Iohannis, pentru combaterea acestora.

“Uneori mă întreb dacă nu cumva la numai 75 de ani de la încheierea Celui de-al Doilea Război Mondial am început să ignorăm lecțiile pe care ni le-a dat istoria colectivă”

Adrian Zuckerman,

Fost ambasador al Statelor Unite

Ambasadorul Zuckerman transmitea acest mesaj acum un an, la aniversarea unui supravieţuitor al Pogromului de la Iaşi, Iancu Ţucărman.

Raport al Rusiei despre România

Site-ul www.vestidinrusia.ro publică în general texte de propagandă în favoarea regimului de la Moscova. Raportul despre care se afirmă că este elaborat de Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei este prezentat într-un rezumat, direct în limba română. Se poate presupune că acest site prezintă poziția oficială a Rusiei, în condițiile în care articolele postate aici sunt sunt retransmise periodic chiar de Ambasada Rusiei la București.

În raportul Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, capitolul dedicat României nu este amplu, dar are o referire suspectă la președintele Klaus Iohannis.

“Serioase semne de întrebare ridică succesiunea de drept al Forumului Democratic al Germanilor din România (FDGR), ce reprezintă interesele minorității germane care trăiește în țară (…). FDGR a trecut la recuperarea proprietăților pierdute după 1944. Este vorba despre mai mult de 100 de active imobiliare din județul Sibiu. Acest proces se desfășoară cu susținerea directă a președintelui țării, fost președinte al FDGR, Klaus Iohannis. Deși FDGR nu intră în categoria organizațiilor radicale și extremiste, schema transferului de proprietate cu aplicarea unui astfel de mecanism legal poate fi folosită și în privința foștilor activiști ai mișcării legionare și membrilor Guvernului Antonescu. Acest lucru poate crea un precedent periculos de restituire a proprietăților confiscate pe baza acuzațiilor foștilor proprietari de comitere a unor crime de război”, susține raportul Ministerului rus de Externe, citat de site-ul indicat mai sus.

Cu excepția acestui raport rusesc, nu există critici ale guvernelor străine asupra președintelui Iohannis în chestiuni privind combaterea extremismului. În interiorul României, popularitatea șefului statului este în scădere. Totuși, în țară, președintele Iohannis nu este acuzat de extremism.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...

Blue Air, aflată în faliment, va încasa aproximativ 2 milioane de dolari în urma câștigării unui proces

Administratorii Blue Air, companie românească de transport aviatic aflată în faliment, au obținut o victorie neașteptată într-un proces cu Transair, compania aviatică din Senegal. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă