6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăForțele speciale americane au testat rachete în Dobrogea

Forțele speciale americane au testat rachete în Dobrogea

Ambasada Statelor Unite a anunțat că militarii americani au executat, în România, un exercițiu – fulger. Într-o singură zi, Forțele pentru operațiuni speciale ale SUA au adus, din Germania, în România, pe cale aeriană, un sistem de rachete cu mobilitate ridicată tip HIMARS, au efectuat o “simulare de tragere” în județul Constanța și au transportat sistemul HIMARS înapoi în Germania.

“Forțele pentru operațiuni speciale ale Escadrilei 352 și cele ale Brigăzii 41 Artilerie Terestră au efectuat cu succes o nouă inserare rapidă pe cale aeriană (HIRAIN) a sistemului de rachete cu mobilitate ridicată (HIMARS), în apropiere de Constanța, în România, în data de 10 aprilie 2021”, precizează un comunicat de presă transmis de Ambasada SUA. Acțiunea a reprezentat un exercițiu comun al trupelor române și americane.

Guvernul Statelor Unite a acceptat să livreze și Armatei Române sisteme HIMARS, țara noastră devenind primul aliat de pe Flancul Estic al NATO care deține asemenea arme. Totuși,  la exercițiul din Dobrogea, Forțele Speciale ale SUA au venit cu propriile lor rachete, după care s-au întors cu ele în Germania.

 

“Prin incorporarea sistemului de rachete HIMARS în strategia sa de apărare, România își consolidează rolul de garant al securității în Europa și în regiunea Mării Negre”

Adrian Zuckerman,

Fost ambasador al Statelor Unite

 

Rusia urmărește cu mare atenție desfășurarea și acțiunile trupelor NATO din zona adiacentă Mării Negre, mai ales ale celor americane. Despre rachetele Himars, Rusia susține că ele sunt arme ofensive și că aducerea lor în România se face pentru a ținti obiective situate la est de România, de exemplu din Transnistria.

“Sunt elemente pe care noi ne bazăm şi ne-am bazat, şi anume apartenenţa la Alianţa Nord Atlantică şi UE şi, desigur, continuarea consolidării şi dezvoltarea parteneriatului strategic pe care ţara noastră îl are cu SUA”

Nicolae Ciucă,

Ministrul Apărării Naționale

România intensifică parteneriatul militar cu SUA, ca o garanție de securitate, asumându-și riscul ca această atitudine să provoace represalii din partea Rusiei.

În România au loc permanent exerciții militare multinaționale ale țărilor membre sau partenere ale NATO, dar exercițiul care s-a desfășurat la data de 10 aprilie 2021 a avut câteva particularități. El a fost de foarte scurtă durată iar descrierea acțiunii a fost extrem de diferită în cele două prezentări ale ei – una a părții americane, alta a părții române.

Potrivit comunicatului transmis, ulterior, de Ministerul Apărării Naționale al României, exercițiul denumit RAPID FALCON II a avut loc în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, “cu participarea unor structuri de artilerie aparținând Statului Major al Forțelor Terestre și ale forțelor militare americane dislocate în Europa”.

“Forțele militare americane au participat cu două sisteme mobile de artilerie – HIMARS din cadrul Brigăzii 41 Artilerie Terestră dislocată în garnizoana Grafenwoehr din Germania. La activitate a participat personal din cadrul Statului Major al Apărării, Statului Major al Forțelor Terestre și militari artileriști de la Brigada 8 Rachete Operativ Tactice Alexandru Ioan Cuza din garnizoana Focșani. Scopul activității a fost dezvoltarea și consolidarea cooperării militare dintre Forțele Terestre ale României și cele ale Statelor Unite ale Americii. În același timp, activitatea a reconfirmat nevoia de interoperabilitate consolidată și nivelul superior de instruire dintre militarii români și americani, atât în cadru bilateral, cât și aliat”, a anunțat partea română.

Nu întâmplător, MApN anunțase, recent, că primul sistem Himars cumpărat de România din SUA a ajuns la Constanța și va fi repartizat la Batalionul 81 Rachete Operativ Tactice de la Focșani.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU