-1.1 C
București
joi, 20 ianuarie 2022
AcasăȘtirile zileiInvestigații România Liberă440.000 lei pentru intermedierea unor contracte de achiziții materiale sanitare

440.000 lei pentru intermedierea unor contracte de achiziții materiale sanitare

Anchetatorii susțin că în perioada 16 – 23 martie 2020, când România se afla sub stare de urgență, inculpatul ar fi pretins bani (aproximativ 600.000 lei) de la reprezentantul unei firme private, lăsându-l să creadă că ar avea influență asupra funcționarilor unei companii naționale, iar în schimbul banilor ar putea să îi determine să își exercite atribuțiile de serviciu astfel încât compania de stat să cumpere, în baza unui contract, echipamente de protecție împotriva COVID, de la firma respectivă.

„Din banii pretinși, reprezentând o treime din profitul pe care o firma urma să îl obțină de pe urma derulării contractului privind echipamentele de protecție, în perioada 14 aprilie 2020 – sfârșitul lunii mai 2020, inculpatul ar fi primit de la reprezentantul societății comerciale, suma de 371.000 lei (printr-o firmă și o asociație, dar și în numerar) și bunuri în valoare de 69.940 lei.”, se arată în comunicatul DNA.

Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și în cazul în care va încălca obligațiile care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Cele mai citite

Celebrul actor John Malkovich a fost dat afară de la un hotel din Veneția din cauza certificatului verde expirat

Actorul John Malkovich a fost refuzat de un hotel de lux din Veneția, unde rezervase un apartament, din cauza certificatului verde expirat. El nu și-a...

Aplicațiile de mobil pentru clădirile de birouri câștigă teren: Swipe în dreapta când ai văzut sala de conferință dorită

Aplicațiile de mobil pentru clădiri de birouri au devenit tot mai populare, pe măsură ce angajatorii încearcă să ușureze prin intermediul acestora sarcinile de...

OMS: Pandemia de Covid-19 este departe de a se încheia

La aproape doi ani de când a fost declarată oficial pandemia de Covid-19 de către Organizația Mondială a Sănătății, specialiștii spun că este departe...
Ultima oră
Pe aceeași temă