17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalOraşul bulgar Ruse va găzdui un summit informal Bulgaria-Austria-România

Oraşul bulgar Ruse va găzdui un summit informal Bulgaria-Austria-România

Summitul informal are loc la invitaţia preşedintelui bulgar Rumen Radev.

Cei trei preşedinţi vor dezbate subiecte de interes aflate pe agenda europeană, care sunt şi printre priorităţile actualei preşedinţii bulgare a Consiliului UE.

Reuniunea informală la nivel înalt de la Ruse este o expresie a dorinţei politice a celor trei state de a asigura consistenţa poziţiilor comune esenţiale pe agenda UE, precum perspectiva europeană a Balcanilor Occidentali, viitorul politicii de coeziune şi interconectarea reţelelor de transport şi energie în regiune, relevă sursa citată.

Ruse, oraş riveran Dunării, a fost ales ca gazdă a acestui summit întrucât unul dintre principalele subiecte de discuţie va fi dezvoltarea regiunii Dunării, ce are o mare semnificaţie pentru creşterea economică în UE

Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă