29.5 C
București
luni, 6 iulie 2026
AcasăInternaționalIncident grav la Berlin. Un mort și mai mulți răniți, după ce...

Incident grav la Berlin. Un mort și mai mulți răniți, după ce o mașină a intrat în mulțime

Un incident grav, soldat cu un mort și mai mulți răniți, s-a produs, miercuri, la Berlin, capitala Germaniei.

Un șofer a intrat cu automobilul pe care-l conducea în mulțime. Conform primelor indicii, șoferul a comis intenționat acest incident și chiar a accelerat.

Mașina este de tip Renault Twingo, deci de mici dimensiuni. Așa se explică probabil faptul că numărul de victime nu e foarte mare. În final, mașina s-a blocat intrând în vitrina unui magazin.

Incidentul s-a produs în apropierea bulevardului Kurfuerstendamm, foarte frecventat pentru a merge la cumpărături.

Foarte multe echipaje de poliție și de ambulanță au sosit în zonă. Șoferul mașinii care a lovit oamenii ar fi încercat să fugă prin mulțime dar a fost imobilizat de câțiva martori. Ulterior, șoferul a fost reținut de polițiști.

Un incident grav de același gen a produs, în Germania, 12 morți

Autoritățile de la Berlin nu au anunțat oficial că investighează incidentul din 8 iunie 2022 drept un atac terorist. Totuși, se știe că, acum câțiva ani, în 2018, s-a produs un asemenea atac, în Germania. La acel moment, un camion a intrat în plin în vizitatorii care se aflau la un târg de Crăciun. Atacul provocat cu camionul a dus la moartea a 12 oameni.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Trump l-a sunat pe Infantino ca să îi anuleze suspendarea lui Balogun! Decizia FIFA provoacă un val uriaș de controverse

Casa Albă ar fi intervenit în cazul suspendării lui Folarin Balogun, iar Federația Belgiană de Fotbal contestă decizia FIFA prin care atacantul Statelor Unite...

Pochettino jubilează după decizia FIFA! „Am fost deja pedepsiți suficient”

Mauricio Pochettino a salutat hotărârea FIFA de a anula suspendarea lui Folarin Balogun și a susținut că atacantul Statelor Unite fusese eliminat pe nedrept...

Brașov deschide cursa pentru primul tren metropolitan. Proiect european de peste 230 de milioane de euro

Investiția reprezintă cel mai amplu proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, derulat vreodată în județBrașovul a devenit prima autoritate locală din România care a...
Ultima oră
Pe aceeași temă