33.7 C
București
miercuri, 12 august 2026
AcasăInternaționalDeturnarea avionului Ryanair: Prietena jurnalistului belarus, Roman Protasevici, condamnată la 6 ani...

Deturnarea avionului Ryanair: Prietena jurnalistului belarus, Roman Protasevici, condamnată la 6 ani de închisoare

Un tribunal belarus a condamnat-o vineri la șase ani de închisoare pe iubita rusă a opozantului Roman Protasevici, la un an de când au fost arestați după ce avionul Ryanair cu care călătoreau a fost interceptat de un avion de vânătoare și forțat să aterizeze la Minsk, notează Euronews.

La finalul unui proces desfășurat cu ușile închise la Grodno, în vestul Belarusului, Sofia Sapega, a fost „închisă pentru șase ani într-o închisoare corecțională generală”, a precizat Curtea Supremă din Belarus într-un comunicat.

Ea a fost condamnată pentru „incitare la ură socială” și colectare ilegală de date personale, printre alte acuzații, a precizat instanța.

Sapega, în vârstă de 24 de ani, și Protasevici, în vârstă de 27 de ani, au fost arestați în mai 2021 la Minsk, după ce zborul lor de la Atena la Vilnius a fost deviat de un avion de vânătoare MiG-29 belarus.

După ce aterizarea forțată a provocat un protest public și o condamnare din partea comunității internaționale, Belarus a susținut că a interceptat avionul după ce a primit o „amenințare cu bombă”, însă o anchetă a unei agenții ONU a concluzionat că aceasta a fost „deliberat falsă”.

După arestarea lor, atât Protasevici, care trăia în Europa din 2019, cât și Sapega au apărut în videoclipuri în care susțineau că au „mărturisit” presupusele crime împotriva guvernului lui Alexander Lukașenko, președintele contestat al Belarusului. Susținătorii celor doi au spus că mărturisirile au fost forțate.

Sopega, care este judecată din 26 martie, a fost de acord anterior să coopereze cu ancheta și i-a cerut lui Lukașenko să o elibereze.

Protasevici este un fost redactor-șef al Nexta, un organ de presă care a jucat un rol important în valul major de proteste împotriva realegerii în 2020 a lui Lukașenko, care conduce țara cu o mână de fier din 1994.

Protasevici se află în prezent în arest la domiciliu în Belarus, în așteptarea procesului.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Șeful Consiliului Fiscal avertizează: O reducere a taxelor în 2027 ar fi „o mare eroare”

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, avertizează că o eventuală reducere a taxelor și impozitelor în 2027 ar putea afecta grav credibilitatea financiară a României...

Lovitură uriașă în preliminariile Ligii Campionilor! Bucureștiul poate găzdui meciuri din faza principală

Hapoel Beer Sheva a eliminat Steaua Roșie Belgrad și este la un singur pas de calificarea în faza principală a Ligii Campionilor, urmând să...

Americanii au reacționat după recitalul lui Popovici! Verdict categoric înaintea finalei de la 100 m liber

Presa de specialitate din Statele Unite l-a lăudat pe David Popovici după recordul stabilit în semifinalele Campionatelor Europene și îl vede printre favoriții la...
Ultima oră
Pe aceeași temă