Patru cadavre ale unor civili uciși, găsite în satul Zaliznişne, în regiunea Harkov, recucerită de Kiev de la forţe ruse, prezintă ”urme de tortură”, anunţă parchetul ucrainean, relatează AFP.
Cele patru cadavre au fost găsite duminică şi ”prezintă urmă de tortură”.
”Trei dintre ele au fost îngropate pe teritoriul proprietăţilor familiale, iar unul pe teritoriul fabricii de asfalt de peste drrum de gară”, precizează într-o postare pe Facebook parchetul.
”Potrivit versiunii preliminare a anchetei, victimele au fost ucise de către militari ruşi în timpul ocupaţiei satului”, acuză parchetul ucrainean, potrivit ziaruldeiasi.ro.
Mai mulți civili ce au fost uciși la Harkov, prezentau urme de tortură, nefiind primul caz de care sunt acuzate forțele ruse
Este vorba despre locuitori care ”s-au adresat forţelor de ordine şi au au semnalat că militari ruşi au ucis concetăţeni de-ai lor”, după trecerea satului sub control ucrainan, săptămâna trecută.
Ucraina a anunţat în ultimele zile cuceriri teritoriale importante în regiunea Harkov (nord-est), situată la frontiera cu Rusia şi aflată parţial sub ocupaţie rusă de la începutul războiului.
În alt sat din regiune, la Grakove, unde jurnalişti AFP au constat distrugeri care arată violenţa confruntărilor armate, parchetul anunţă că a descoperit corpurile a doi civili care purtau urme de tortură şi impactul glonţului în spatele capului.
Forţe ruse au fost acuzate de numeroase atrocităţi în timpul ocupaţiei la periferia Kievului, mai ales la Bucea, de unde s-au retras la sfrşitul lui martie.
Moscova neagă orice crimp şi dă asigurări că este vorba despre falsificări.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!