Un tanc rusesc strivește o mașină aflată în mers, la volanul căreia se afla un bătrân. S-a întâmplat pe un mare bulevard dintr-un oraș ucrainean. Imaginile au fost surprinse de locatarii blocurilor din apropiere, dar și de alți martori care se aflau în zonă.
Mai multe filmări postate pe rețelele de socializare arată momentul în care un tanc rusesc trece, pur și simplu, peste un autoturism care venea din sens opus. Gestul este unul intenționat prin care se încearcă cu orice preț și prin orice mijloace intimidarea autorităților din Ucraina, dar și a populației.
În prima filmare, făcută de la fereastra unui apartament, se observă momentul în care tancul lovește un autoturism și trece, parțial, peste el. Un al doilea video arată cum bărbatul care se afla în mașină a fost salvat de localnici.
Acesta este un om în vârstă, care nu a mai apucat să se ferească din calea tancurilor rusești și nici să oprească mașina pentru a coborî și a fugi. El a rămas prins în autoturism, printre fiarele contorsionate. Din fericire, ca printr-un miracol, el a supraviețuit. Este adevărat, a fost ajutat de localnicii care au încercat să-l scoată din mașină rupând autoturismul cu mâinile goale, bucată cu bucată.
На Оболоні одна із військових машин переїхала автомобіль pic.twitter.com/BQ2kjV1IIR
— НВ (@tweetsNV) February 25, 2022
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!