23.2 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăInternaționalBill Clinton este internat la Terapie Intensivă

Bill Clinton este internat la Terapie Intensivă

Fostul președinte SUA are o infecție în sânge

Fostul președinte al SUA, Bill Clinton, a fost internat la spital, într-o secție de Terapie Intensivă. Medicii au transmis că a fost identificată o infecție în sânge și nu are legătură cu Covid-19. Spitalizarea a avut loc în California, la centrul medical Irvin. Potrivit apropiaților săi, starea sa generală este acum una bună.

„A fost internat pentru monitorizare atentă și i s-au administrat antibiotice și lichide. Rămâne la spital pentru monitorizare permanentă”, potrivit unei declarații comune, susținută joi seară, de Dr. Alpesh Amin, directorul Centrului Medical UC Irvine și Dr. Lisa Bardack, medicul personal al lui Clinton. Aceștia au precizat că Bill Clinton se află în secția respectivă pentru siguranță, nu pentru că are nevoie de terapie intensivă.

Fostul preşedinte Clinton a fost internat marţi seara la Centrul Medical UCI. Acesta a primit tratament imediat pentru infecția descoperită.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Camera Deputaților votează ajutoarele de stat pentru crescătorii de porci și bovine. Plen extraordinar de la ora 12:00

Camera Deputaților se reunește vineri, de la ora 12:00, într-o nouă ședință de plen din cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului.Pe ordinea de zi se...

Apele Române: România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii

România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii, pe fondul secetei persistente și al lipsei precipitațiilor prognozate inclusiv în bazinul...

RO-Alert în județul Tulcea după detectarea unor ținte aeriene lângă granița cu Ucraina

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că, în noaptea de 30 spre 31 iulie, sistemul de supraveghere radar a identificat un grup de ținte...
Ultima oră
Pe aceeași temă