22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaArmata rusă spune că a respins anunțata ofensivă a forțelor ucrainene în...

Armata rusă spune că a respins anunțata ofensivă a forțelor ucrainene în regiunile Herson și Nikolaev

Armata rusă a afirmat luni că a respins ‘tentative de ofensivă’ ucrainene în regiunile Herson şi Nikolaev (Mikolaiv), în sudul Ucrainei, şi că a produs ‘pierderi grele’ forţelor Kievului, transmite AFP.

‘Pe parcursul zilei, la ordinul direct al (preşedintelui ucrainean) Volodimir Zelenski, trupele ucrainene au întreprins o tentativă de ofensivă în trei direcţii, în regiunile Nikolaev şi Herson’, a declarat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, potrivit Reuters.

‘Această nouă tentativă de operaţiuni ofensive a inamicului a eşuat lamentabil’, a dat asigurări ministerul rus.

Potrivit acestuia, ‘unităţile armatei ucrainene au suferit pierderi grele în urma unei defensive active a trupelor ruse’.

Comunicatul afirmă că armata rusă a distrus 26 de tancuri, 32 de vehicule blindate şi două avioane Su-25 ale armatei ucrainene. ‘Inamicul a pierdut peste 560 de militari’, mai susţine ministerul rus, potrivit agerpres.ro.

Armata rusă a respins o ofensivă a forțelor ucrainene în regiunea Herson, dar și la Nikolaev ce viza forțarea rușilor peste râul Nipru

AFP menţionează că nu este în măsură să confirme din surse independente aceste declaraţii.

Anterior în cursul zilei, autorităţile locale ucrainene au afirmat că forţele Kievului au lansat o contraofensivă în sud, cu obiectivul de a respinge trupele ruse peste malul celălalt al Niprului şi a recuceri oraşul ocupat Herson.

Lupte grele s-au desfășurat la Herson în ofensiva împotriva Rusiei

Lupte grele au avut loc în ultimele 48 de ore, în timp ce forţele ucrainene şi-au continuat ofensiva împotriva Rusiei în provincia Herson, la vest de râul Dnipro, au anunţat sâmbătă serviciile de informaţii militare britanice.

Forţele ruseşti folosesc focuri de artilerie de-a lungul râului Ingulets, un afluent al Niprului, a precizat Ministerul britanic al Apărării, relatează Reuters.

„Liniile de aprovizionare ale forţelor ruse la vest de râu sunt din ce în ce mai mult în pericol”, a transmis ministerul într-un raport de actualizare a informaţiilor.

Ministerul a adăugat că loviturile ucrainene suplimentare au provocat noi daune la podul cheie Antonivsky, deşi Rusia a efectuat reparaţii temporare, conform epicnews.ro.

Forțele ruse sunt gata de un nou asalt de la Donețk și Herson

Forțele ruse sunt în prezent complet pregătite pentru un nou asalt dinspre regiunea estică Donețk şi dinspre cea sudică Herson, a anunţat miercuri comandamentul armatei ucrainene, relatează Reuters.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...
Ultima oră
Pe aceeași temă