5 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiIntâmplare sau premeditare? A dispărut când a venit Curtea de Conturi în...

Intâmplare sau premeditare? A dispărut când a venit Curtea de Conturi în control

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad, Dănuţ Blaguescu, în vârstă de 51 de ani, a fost dat dispărut de familie de pe raza localităţii Şiştarovăţ în data de 11 septembrie.

“Bărbatul are următoarele semnalmente: 1,70m, 65 de kg, păr blond, ochi albaştri. La data dispariţiei, bărbatul purta pantaloni de culoare închisă, tricou culoare gri cu dungi galbene, iar în picioare avea pantofi negri”, a informat IPJ Arad.

Pe de altă parte, viceprimarul comunei Şiştarovăţ, Andrei George Neda, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax, că bărbatul, angajat ca şi contabil în cadrul instituţiei, ar fi plecat cu câteva minute înainte să fie efectuat un control al Curţii de Conturi.

“A venit la lucru înainte de ora 08.00, iar în jurul orei 08.05 a plecat de la primărie. A lăsat pe birou cheile, telefonul personal. Nu are maşină, nu avea permis de conducere. În acea dimineaţă a fost şi un control al Curţii de Conturi la noi la primărie. Nu ştim să aibă niciun fel de nereguli în ceea ce ţine de activitatea primăriei”, a afirmat Andrei George Neda.

Conform reprezentanţilor IPJ Arad, persoanele care deţin informaţii ce pot conduce la depistarea bărbatului sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secţii de poliţie.

Cele mai citite

2024, cel mai călduros an din istoria României: Recorduri fără precedent

Ministerul Mediului a anunțat că anul 2024 a fost cel mai călduros din istoria măsurătorilor meteorologice din România. Vara a adus temperaturi record și...

FCSB își dorește un atacant de națională! Denis Alibec, numele vehiculat, dar transferul rămâne incert

FCSB continuă pregătirile pentru a doua parte a sezonului, în cantonamentul din Antalya, și este în căutarea unui atacant care să concureze cu Daniel...

Prețurile apartamentelor vechi din București au crescut cu 8,6% în decembrie 2024

Inflația, criza politică și scăderea ofertei de locuințe noi au dus la creșterea prețurilor. În luna decembrie 2024, prețurile apartamentelor vechi au înregistrat un...
Ultima oră
Pe aceeași temă