Potrivit unui comunicat al MAE, decizia a fost luată în baza reevaluării măsurilor anterioare de suspendare a transportului aerian, inclusiv ca urmare a demersurilor întreprinse de minister, prin intermediul Ambasadei României la Viena, pe lângă autorităţile austriece competente.
Astfel, începând de sâmbătă, companiile aeriene pot opera zboruri directe dinspre România către Austria şi retur. MAE recomandă cetăţenilor români consultarea companiilor aeriene pentru informaţii suplimentare privind programul zborurilor.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, începând cu data de 27 iulie, accesul cetăţenilor români şi ai statelor membre UE provenind din România cu destinaţia Republica Austria este permis dacă deţin un test biologic molecular negativ pentru SARS-CoV-2/PCR, nu mai vechi de 72 de ore (de la data prelevării), atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză. În lipsa acestuia, persoanele respective şi cei cu care locuiesc împreună sunt obligaţi să se supună, imediat după intrarea în Austria, timp de 10 zile unei izolări la domiciliu sau într-o locaţie adecvată, ale cărei costuri trebuie suportate de către persoana în cauză, urmând ca, în maximum 48 ore de la intrarea în ţară, să fie prezentat autorităţilor responsabile un test biologic molecular, costurile fiind suportate personal.
Dacă testul biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării este negativ, izolarea instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă.