10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăÎnalți oficiali din Olanda și Franța vor vizita trupele de la Cincu

Înalți oficiali din Olanda și Franța vor vizita trupele de la Cincu

Înalți oficiali din Olanda și Franța vor ajunge să viziteze trupele militare de la Cincu, Brașov, la invitația ministrului de externe român, Bogdan Aurescu.

Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Regatului Țărilor de Jos, Wopke Hoekstra, și ministrul afacerilor externe din Republica Franceză, Catherine Colonna, vor efectua vineri o vizită în România la invitația ministrului de Externe Bogdan Aurescu.

Olanda și Franța, prin reprezentanți ai guvernului, vor vizita trupele de la Cincu, iar apoi vor ajunge la București pentru discuții trilaterale

Vineri dimineață, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu și omologii francez și olandez vor vizită trupele de la baza militară de la Cincu (județul Brașov) și vor susține alocuțiuni la baza militară, potrivit orange.ro.

Ulterior, cei trei miniștri se vor deplasa la București, unde vor avea consultări politice în format trilateral.

După consultări, cei trei oficiali vor susține o conferință comună de presă.

Ministrul francez al Apărării vizitează trupele din România

Ministrul francez al Apărării, Sébastien Lecornu, vizitează trupele din România, aflate în poligonul de la Cincu (județul Brașov).

În dimineața zilei de joi, 3 noiembrie 2022, ministrul francez al Forțelor Armate se află la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu. Apoi, oficialul francez participă la o ceremonie de depuneri de coroane de flori, de la ora 14, la Monumentul Eroilor Francezi, situat în Parcul Cișmigiu din București.

La ora 15, ministrul francez va fi primit de președintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. Apoi va fi primit de premierul Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria. Întâlnirea dintre ministrul francez al Apărării și premierul României, fost ministru al Apărării, va începe la ora 16,30.

Trupele din România trimise de Franța fac parte din Grupul de Luptă NATO
Franța deține rolul de națiune – cadru pentru Grupul de Luptă NATO înființat în România. Batalionul francez dislocat în România reprezintă vârful de lance al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF). Acest batalion francez formează, în prezent, Collective Defence Battle Group (CDBG) pe teritoriul național al României. Militarii francezi sunt însoțiți de tancuri Leclerc și de mașini de luptă VBCI. În terminologia franceză, VBCI înseamnă „Véhicule Blindé de Combat d’Infanterie”.

Grupul de Luptă condus de Franța integrează, rotațional, efective ale Belgiei și Olandei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă