4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialIGSU, apel către turişti, după ce trei persoane s-au înecat

IGSU, apel către turişti, după ce trei persoane s-au înecat

IGSU face apel la turiştii de pe litoral să se informeze cu privire la condiţiile de înot şi să asculte mereu sfaturile salvamarilor, după ce, luni, şapte persoane au fost surprinse de curenţii puternici şi duse în largul mării, trei dintre acestea fiind declarate decedate.

„În ultimele ore, am fost martorii unor evenimente tragice în care valurile mării au făcut iarăşi victime. Şapte persoane au fost surprinse de curenţii puternici şi duse în largul mării. Chiar dacă intervenţia salvamarilor, a martorilor şi a echipelor de salvare a fost promptă şi victimele au fost extrase la mal în scurt timp, suntem profund îndureraţi să vă informăm că trei dintre acestea şi-au pierdut viaţa. Una dintre persoane se află în stare gravă, fiind transportată la spital cu elicopterul SMURD, iar alte trei sunt sub supravegherea atentă a medicilor”, transmite Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Situaţiile s-au produs în staţiunea Mamaia, pe fondul valurilor mari şi a curenţilor puternici.

„Vă îndemnăm să vă informaţi cu privire la condiţiile de înot, să alegeţi zonele desemnate pentru scăldat şi să ascultaţi mereu sfaturile salvamarilor. Siguranţa voastră şi a celor dragi trebuie să fie mereu pe primul loc”, este apelul lansat de IGSU.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

România se confruntă cu o criză economică profundă: CNS Cartel ALFA condamnă măsurile de austeritate propuse de Guvern

București, 22 decembrie 2024Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA a transmis un semnal de alarmă privind proiectul de ordonanță de urgență (OUG) cunoscut sub...

5 tipuri de lenjerii de pat care îți vor înfrumuseța dormitorul

Un dormitor confortabil și estetic depinde de alegerea corectă a detaliilor, iar lenjeriile de pat joacă un rol esențial în crearea unei atmosfere plăcute....

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...
Ultima oră
Pe aceeași temă