12.8 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSocialIGPR îi apără pe polițiștii constănțeni care au cercetat cele două crime

IGPR îi apără pe polițiștii constănțeni care au cercetat cele două crime

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a transmis, joi, în legătură cu cele două crime din Constanţa, că poliţiştii de caz au efectuat cercetări conform delegării procurorului şi nu se impune efectuarea de verificări interne.

„Având în vedere solicitările reprezentanţilor mass-media cu privire la un posibil control la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, în legătură cu modul de instrumentare a cazurilor de omor, până la acest moment, nu au rezultat indicii cu privire la încălcări ale procedurilor de lucru şi prevederilor legale incidente, astfel că nu se impune efectuarea de verificări interne. Poliţiştii de caz au efectuat cercetări conform delegării procurorului şi sub coordonarea acestuia”, se precizează într-un comunicat al IGPR.

Și ministrul de Interne a avut cuvinte de laudă la adresa polițiștilor

Joi, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat că poliţiştii au demonstrat „o foarte bună acuitate” în a face legături între anumite elemente disparate la începutul cazului.

„Pot să vă spun cu certitudine că poliţiştii au demonstrat o foarte bună acuitate în a face legături între anumite elemente disparate la începutul acestui caz. (…) Cauzele respective sunt în anchetă, ce pot eu să spun ca ministru pe ce date am este că poliţiştii au făcut foarte rapid anumite conexiuni în legătură cu elemente disparate din acest dosar. Acum, sigur că se colaborează şi cu Parchetul şi, în orice caz, Poliţia Română este instruită să comunice, să aibă o activitate transparentă şi, ori de câte ori permite procurorul, să vină în faţa dumneavoastră cu informaţii din anchetă”, a declarat Cătălin Predoiu.

Întrebat de jurnalişti dacă va trimite Corpul de control la Inspectoratul de Poliţie din Constanţa, ministrul a răspuns că „ori de câte ori se justifică”.

„Niciun fel de ezitare nu am avut de astfel de evenimente. Dacă e nevoie, voi trimite şi Corp de control. (…) Aştept o informare de la IGPR şi pe baza ei voi judeca dacă este cazul”, a spus Predoiu.

Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de procurori, fiind suspectaţi de uciderea a două femei în Constanţa, care au fost descoperite în stare de putrefacţie în datele de 2 iulie şi 4 septembrie.

Bărbatul ar mai fi fost condamnat în trecut pentru fapte de infracţiuni la viaţa sexuală, furt de vehicule şi conducere fără permis.

Caz şocant la Constanţa: Două femei au fost ucise de același bărbat

Două femei ar fi fost omorâte de acelaşi individ care le-ar fi furat şi le-ar fi vândut maşinile după crime, potrivit unor surse. Trupul neînsuflețit al ultimei victime a fost găsit pe câmp. Celălalt cadavru se afla într-un apartament. În acest moment, poliţiştii fac percheziţii la domiciliul presupusului ucigaş, transmite Antena3.
Cele două crime șocante s-au petrecut pe raza județului Constanța. Potrivit unor surse, una dintre femei ar fi fost omorâtă chiar în apartamentul în care locuia, iar cea de-a doua ar fi fost ucisă într-un alt apartament, care ar aparține chiar suspectului principal și apoi abandonat pe un câmp, acolo unde trupul neînsuflețit a fost atacat de animale.



Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă