15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalHunter Biden, fiul preşedintelui american, inculpat pentru posesie ilegală de armă de...

Hunter Biden, fiul preşedintelui american, inculpat pentru posesie ilegală de armă de foc

Hunter Biden, fiul preşedintelui american Joe Biden, a fost inculpat joi la nivel federal pentru posesie ilegală de armă de foc, după ce eforturile de a ajunge la un acord de recunoaştere a vinovăţiei au eşuat, ceea ce a dus la prima urmărire penală din istorie a fiului unui preşedinte în exerciţiu, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.

Hunter Biden, în vârstă de 53 de ani, este acuzat că a făcut o declaraţie falsă atunci când a cumpărat o armă în 2018, spunând că nu suferă de dependenţe.

Acuzaţia a fost formulată de David Weiss, recent ridicat la rang de consilier special al SUA, după ce o înţelegere pentru ca Hunter Biden să pledeze vinovat la două acuzaţii fiscale minore şi să se înscrie într-un program pentru a evita urmărirea penală pentru o acuzaţie legată de arme de foc a eşuat într-o întorsătură surprinzătoare în timpul unei audieri din iulie.

Aceasta vine la două zile după ce republicanii din Camera Reprezentanţilor au propus deschiderea unei anchete de destituire a lui Joe Biden în legătură cu afacerile externe ale lui Hunter Biden, remarcă Reuters.

Weiss a fost ridicat la statutul de consilier special în luna august, după ce a investigat ani de zile afacerile lui Hunter Biden, în calitate de procuror federal în statul natal al preşedintelui democrat, Delaware. Weiss a fost nominalizat iniţial de Trump.

Hunter Biden nu a deţinut niciodată o funcţie la Casa Albă sau în campania tatălui său. Preşedintele a declarat că nu a discutat cu fiul său despre afaceri externe şi a afirmat că Departamentul său de Justiţie ar avea independenţă în orice investigaţie a unui membru al familiei sale.

Fostul preşedinte Donald Trump şi alţi republicani au invocat ceea ce au numit conflicte de interese din cauza poziţiei lui Hunter Biden în consiliul de administraţie al companiei energetice ucrainene Burisma în perioada în care tatăl său era vicepreşedinte al preşedintelui democrat Barack Obama. În cadrul unei convorbiri telefonice din iulie 2020 cu preşedintele Ucrainei, Trump i-a cerut acestuia să ceară guvernului său să deschidă o anchetă asupra lui Joe şi Hunter Biden în perioada premergătoare alegerilor prezidenţiale americane din acel an.

Camera Reprezentanţilor, condusă de democraţi, a votat ulterior pentru punerea sub acuzare a lui Trump pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului în urma acestor eforturi, dar Senatul a votat în cele din urmă pentru menţinerea lui Trump în funcţie. În timpul campaniei electorale din 2020, Trump a cerut Chinei să investigheze implicarea lui Hunter Biden într-un fond care urmărea să atragă capital chinezesc. Trump l-a acuzat pe Hunter Biden că s-a folosit de poziţia sa de influenţă pentru a obţine sprijinul financiar al Chinei pentru investiţiile sale, deşi nu a furnizat niciodată dovezi în sprijinul acestei afirmaţii. Hunter Biden a negat că ar fi comis vreo infracţiune.

Hunter Biden a descris într-un memoriu din 2021 faptul că s-a confruntat cu probleme de abuz de substanţe în viaţa sa, inclusiv consumul de cocaină crack şi alcoolism. El a fost trecut în rezervă de Marina SUA în 2014 după ce, potrivit unor surse la acea vreme, a fost testat pozitiv la cocaină.

Preşedintele Joe Biden are doi copii în viaţă, Hunter Biden şi fiica Ashley Biden. Fiul său Beau Biden a murit în 2015 din cauza unui cancer, iar fiica sa Naomi Biden a murit când era bebeluş, în urma unui accident de maşină în care a murit şi prima soţie a lui Joe Biden. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă