4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportHalep, finala la Melbourne. VIDEO

Halep, finala la Melbourne. VIDEO

Simona Halep s-a calificat în finala turneului Melbourne Summer Set 1 (WTA 250), după ce a dispus cu 6-3, 6-2 de chinezoaica Qinwen Zheng.

Halep (30 ani, 20 WTA), a doua favorită, a câştigat fără emoţii, după o oră şi 24 de minute.

Românca a început cu break semifinala cu Zheng (19 ani, 126 WTA) şi a încheiat-o tot contra serviciului, impunându-se cu 6-3 în primul set. Halep a reuşit două break-uri şi în actul secund, pe care şi l-a adjudecat cu 6-2.

Halep a servit mult mai bine ca în sfertul de finală cu Viktorija Golubic, salvând toate cele cinci mingi de break create de adversară. Ea a avut procente bune de reuşită la ambele servicii (72,7%, respectiv 66,7%).

Zheng a avut 5 aşi, 5 duble greşeli, 14 mingi direct câştigătoare, dar şi 44 de erori neforţate. Halep a încheiat cu 9 winners şi cu 22 de erori neprovocate.

Românca şi-a asigurat astfel un cec de 18.037 de dolari şi 180 de puncte WTA. Pentru Halep va fi a 41-a sa finală din carieră la simplu, dintre care până acum are 22 câştigate şi 18 pierdute.
Turneul este dotat cu premii totale de 239.477 de dolari americani.

Adversara Simonei Halep în finală

În finală, Halep o va înfrunta pe rusoaica Veronika Kudermetova, care a beneficiat de retragerea japonezei Naomi Osaka (13 WTA), înaintea semifinalei de sâmbătă.

Simona s-a impus în ambele sale dueluri anterioare cu Kudermetova (24 ani, 31 WTA), ambele desfăşurate în 2021, cu 6-1, 6-1 în turul al treilea la Australian Open şi cu 6-1, 7-6 (4) în optimi la Moscova. Ele s-au întâlnit de două ori şi la dublu, victoria revenind rusoaicei de fiecare dată.

Până în finală, Halep a arătat o formă foarte bună la Melbourne.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Atac major al Rusiei asupra Ucrainei în dimineața de Crăciun: Rețele energetice și orașe vizate

În dimineața de Crăciun, Rusia a lansat un atac masiv asupra rețelei energetice și orașelor din estul Ucrainei, folosind rachete de croazieră și balistice,...

Mesaj emoționant al Regelui Charles: Exemplul lui Isus este atemporal: să intrăm în lumea celor care suferă

Regele Charles a transmis un mesaj emoționant de Crăciun în care a pus accent pe solidaritate, compasiune și speranță, în fața suferințelor și provocărilor...

Investitorii în fondurile private, blocați în China: Regulile stricte și economia încetinită opresc ieșirile

Investitorii majori în fondurile private de acțiuni se confruntă cu probleme grave în China, neputând să-și lichideze participațiile sau să listeze companiile din portofoliu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă