Mii de oameni au ieşit din nou la proteste, miercuri, la Tbilisi, pentru a doua zi consecutiv, manifestând împotriva legii „agenţilor străini” despre care criticii spun că este de inspiraţie rusă şi semnalează o schimbare autoritară care dăunează şanselor Georgiei de a avea legături mai strânse cu Europa.
Protestele au reînceput miercuri după-amiază cu un marş pentru a marca Ziua Internaţională a Femeii, care este o sărbătoare publică în Georgia. Protestatarii au purtat steaguri georgiene şi ale UE pe bulevardul central Rustaveli îndreptându-se spre Parlament şi strigând „Nu legii ruseşti”.
Marţi, parlamentul georgian a adoptat în primă lectură legea, care impune ca orice organizaţie care primeşte peste 20% din finanţare din străinătate să se înregistreze ca „agent străin”, în caz contrar fiind pasibilă de amenzi substanţiale, potrivit romaniatv.net.
Partidul de guvernământ Visul georgian spune că aceasta este inspirată din legislaţia americană a anilor 1930. Criticii, inclusiv preşedinta georgiană Salome Zurabişvili, spun însă că aceasta aminteşte de o lege rusă pe care Kremlinul a folosit-o pentru a reprima disidenţa.
Mii de oameni sunt la proteste la Tbilisi, după chemarea partidelor de opoziție, numărul celor aflați în stradă fiind de aproape 40000
Partidele de opoziţie au făcut apel la o a doua noapte de proteste în masă în faţa Parlamentului.
Miercuri georgienii s-au strâns din nou, iar de această dată, conform Reuters, este vorba de peste 40.000 de oameni.
În jurul orei 21:30, protestatarii au încercat să spargă porţile parlamentului georgian. Au înconjurat clădirea şi au cerut forţelor de securitate să treacă alături de ei. Forţele speciale s-au adunat în curtea clădirii parlamentului georgian, de unde au început să se audă explozii.
La scurt timp după, rotestatarii au spart geamurile parlamentului, dar apoi au fost împinşi înapoi de la intrarea din spate în Parlament, forțele de ordine folosind tunuri cu gaz şi apă.
După aceste incidente au început să apară informații despre primele persoane rînite.
Preşedintele Parlamentului Georgiei i-a îndemnat pe protestatari să se calmeze.
„Orice opinie trebuie exprimată în cadrul legii”, a spus Shalva Papuashvili la postul de televiziune Imedi.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!