Mâine, 9 ianuarie 2023, elevii se reîntorc în sălile de curs. De altfel, autoritățile transmit elevilor și cadrelor didactice să aibă grijă, deoarece există o perioadă de gripă destul de contagioasă.
Reamintim că anul acesta structura noului an şcolar include cinci module de învăţare şi cinci vacanţe, și este destul de schimbată. De altfel, programele „Săptămâna verde” și „Școala Altfel” se vor desfășura în perioada 27 februarie – 16 iunie, fiecare școală luând propria decizie, mai exact când anume vor fi cele 5 zile planificate în perioada sus menționată.
De asemenea, potrivit recomandărilor oficialilor, conducerile unităţilor de învăţământ preuniversitar au câteva obligaţii:
a) diseminarea către părinții sau reprezentanții legali ai elevilor/preșcolarilor/antepreșcolarilor a informațiilor cu privire la recunoașterea simptomelor de gripă sau alte infecții respiratorii, în vederea realizării triajului epidemiologic zilnic la domiciliu, înainte de intrarea copilului în colectivitate, conform ghidului transmis de Ministerul Sănătății;
b) realizarea triajului zilnic în colectivități școlare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb;
c) asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor;
d) efectuarea dezinfecției periodice a spațiilor de învățământ;
e) aerisirea periodică a încăperilor;
f) instruirea elevilor cu privire la comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, recomandarea utilizării batistelor de unică folosință;
g) recomandarea folosirii măștilor de protecție sanitară, atât pentru personal cât și pentru elevi/preșcolari;
h) informarea părinților sau a reprezentanților legali cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii pentru stabilirea indicațiilor terapeutice, izolării și efectuării unor eventuale investigații suplimentare, se arată pe site-ul oficial al Ministerului Sănătății.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!