Georgina Rodriguez, iubita superstarului portughez Cristiano Ronaldo, și-a pus în cap o parte din cei 59 de milioane de urmăritori de pe Instagram după ce a publicat o fotografie în care își etala colecția de bijuterii, evaluată la aproximativ patru milioane de euro.
Alături de cei cinci copii ai familiei, Ronaldo și Georgina au petrecut la jumătatea lunii ianuarie o vacanță de vis în Dubai, unde starul formației saudite Al-Nassr și-a achiziționat recent o proprietate de 25 de milioane de euro.
În timpul escapadei lor luxoase, atât Ronaldo, cât Georgina au atras atenția prin aparițiile de pe rețelele de socializare. Partenera fotbalistului portughez și-a surprins fanii cu ținute încântătoare și le-a prezentat acestora o parte din impresionanta ei colecție de bijuterii.
Printre piesele remarcabile deținute de Georgina se numără un set de diamante, evaluat la suma totală de trei milioane de euro, dar și un inel Cartier, în valoare de aproximativ un milion de euro.
Postarea divei în vârstă de 29 de ani s-a viralizat rapid, adunând peste două milioane de aprecieri și 10.000 de comentarii. Însă nu toți urmăritorii ei s-au arătat încântați, iberica fiind pusă la zid de o parte dintre aceștia. „De ce să arăți toate astea când sunt oameni care nu au ce mânca?”, a scris cineva. „Există un singur lucru pe care banii nu îl pot cumpăra: clasa”, a continuat altul. „Ok, vedem diamantele lui Cristiano”, a fost un alt comentariu acid la fotografia partenerei lui Ronaldo.
Ronaldo și Georgina sunt îndrăgostiți nebunește unul de altul și formează un cuplu de peste șapte ani. Cei doi s-au întâlnit în 2016, pe vremea când tânăra lucra într-un magazin Gucci din Madrid, iar un an mai târziu și-au făcut publică relația.
Până să îl cunoască pe „CR7”, viața brunetei nu a fost deloc ușoară. A dezvăluit asta chiar ea, în documentarul „Eu sunt Georgina”, difuzat pe Netflix. „Sosirea mea la Madrid a fost extraordinară. Căutam apartamente ieftine, trei sute de euro. Am ajuns să dorm într-un apartament care fusese o cameră de depozitare. Era frig iarna și cald vara. (…) În ziua în care l-am cunoscut pe Cristiano, viața mi s-a schimbat. Știu cum e să începi de jos și să te chinui să ajungi cu banii la final de lună. Empatizez mult cu oamenii, datorită originilor mele umile”, a declarat Georgina Rodriguez.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!