2.6 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăSocialEvenimentFrații Tate nu scapă. DIICOT extinde sechestrul şi pe alte bunuri

Frații Tate nu scapă. DIICOT extinde sechestrul şi pe alte bunuri

Procurorii DIICOT au anunțat extinderea măsurilor asiguratorii în dosarul în care sunt implicați frații Andrew și Tristan Tate, alături de o a treia persoană. Aceștia sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor și spălarea banilor.

Procurorii DIICOT extind sechestrul şi pe alte bunuri care aparțin fraților Tate

Măsurile dispuse de procurori includ sechestrul asupra mai multor bunuri, printre care se numără părți sociale deținute în cadrul a cinci societăți comerciale, sume de bani din conturile bancare ale acestor firme, precum și patru autoturisme aflate în patrimoniul respectivelor societăți, potrivit Agerpres.

Decizia face parte din acțiunile de urmărire penală în curs, în cadrul unei investigații extinse ce vizează activitățile fraților Tate și asociaților lor.

Această extindere a măsurilor asiguratorii vine în contextul unei anchete de amploare derulate de DIICOT, ce investighează acuzații grave împotriva celor implicați, incluzând traficul de minori și spălarea banilor.

„Măsura asigurătorie a sechestrului a fost aplicată şi cu privire la un număr de 11 terenuri (situate pe raza judeţelor Ilfov şi Braşov) şi a construcţiilor edificate pe cinci dintre acestea, valoarea totală fiind estimată la peste 2,5 milioane euro”, se precizează în comunicat.

Pe 21 august, anchetatorii au efectuat mai multe percheziţii, inclusiv la locuinţa fraţilor Tate, fiind indisponibilizate sume de bani: 26.000 euro, 81.000 lei, 5.800 GBP şi 6.400 dolari, dar şi două ceasuri de lux, laptopuri, unităţi de stocare a datelor, înscrisuri, precum şi alte mijloace de probă.

De asemenea, a fost pus sechestru pe 16 autoturisme de lux şi o motocicletă.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Crin Antonescu: America nu exista atunci când noi aveam forme de cultură, de civilizație, care sunt încorporate civilizației creștine, civilizației europene

Candidatul prezidențial al coaliției de guvernare, Crin Antonescu, s-a dezlănțuit, marți seară, la Antena 3 CNN, într-o retorică acidă la adresa politicienilor români care...

Liga Campionilor: Benfica Lisabona-FC Barcelona 4-5 într-un meci dramatic, decis pe final

FC Barcelona a reușit o victorie epică, 5-4 cu Benfica, la Lisabona, marți seara, în etapa a șaptea a Ligii Campionilor la fotbal. Benfica a...

Crin Antonescu: America nu exista atunci când noi aveam forme de cultură, de civilizație, care sunt încorporate civilizației creștine, civilizației europene

Candidatul prezidențial al coaliției de guvernare, Crin Antonescu, s-a dezlănțuit, marți seară, la Antena 3 CNN, într-o retorică acidă la adresa politicienilor români care...
Ultima oră
Pe aceeași temă