Mihai Enache, candidatul partidului AUR la Primăria Capitalei, acuză Primăria Sectorului 3, condusă de către social-democratul Robert Negoiţă, că a demolat și confiscat un cort al AUR care era amplasat legal, cu o autorizaţie obţinută de la Primăria Capitalei.
„Au comasat alegerile doar pentru a bloca AUR să câştige alegerile europarlamentare. Au încălcat Constituţia, au călcat în picioare toate legile din această ţară şi tratatele internaţionale în privinţa desfăşurării alegerilor doar pentru a salva posturile de conducere ale lui Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă. Nu s-au oprit aici! Din decizia liderilor monstruoasei coaliţii, AUR nu are voie nici măcar campanie să facă. Printr-o decizie complet abuzivă, fără niciun fel de temei legal, reprezentanţii Primăriei Sector 3 din Bucureşti (primărie condusă de Robert Negoiţă, candidatul PSD-PNL pentru un nou mandat) au descins astăzi la un cort AUR amplasat în mod LEGAL, cu autorizaţie obţinută de la Primăria Capitalei, pentru a-l demola şi confisca! Toată această acţiune a avut loc la comanda liderilor PSD-PNL care nu vor să vadă niciun fel de afişaj AUR. Nu vor ca românii, bucureştenii să ştie că AUR există”, a afirmat Mihai Enache, potrivit unui comunicat de presă al partidului.
„Avem aviz de amplasament exact pentru această locaţie valabil până la 30 aprilie 2024, cu taxele plătite”, a mai spus el.
„Astăzi ne-am trezit cu nişte cetăţeni în civil, conduşi de un director din Poliţia Locală, care au dat jos bannerele, au luat cortul şi le-au încărcat într-o maşină. Cortul este amplasat de mai bine de o lună de zile, nu a fost nicio problemă. Problemele au apărut când am afişat primele panouri despre alegerile europarlamentare. Domnii în civil nu s-au legitimat, ne-au spus că au ordine verbale. Nu ne-au zis de la cine. Considerăm că este un ordin politic direct de la Marcel Ciolacu. Noi am fost împiedicaţi să afişăm orice panouri de toate firmele de panotaj controlate de partidele politice. Nu au fost probleme până nu am afişat inscripţii cu referire la alegerile europarlamentare, cu domnitorii, cu Apărătorii Patriei Române. Ce s-a desfăşurat azi a fost un furt şi un abuz”, a completat Enache.
Acesta a adăugat că este cunoscut faptul că „Primăria Sectorului 3 i-a ajutat pe cei de la USR să îşi amplaseze corturi în sector, cu viceprimarul care este mână în mână cu Negoiţă”.
„Am arătat actele, însă au zis că au ordin să ridice cortul, nu au zis de la cine. Cetăţenii îi vor pedepsi pentru toate aceste hoţii la alegerile de pe 9 iunie”, a declarat Mihai Enache, candidatul AUR pentru Primăria Capitalei.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!