3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSocialEducațieExplicațiile liderilor sindicali pentru încetarea grevei din Educație

Explicațiile liderilor sindicali pentru încetarea grevei din Educație

Guvernul interimar și susținerea în scădere din partea unor grupuri din societatea civilă au fost factori importanți în luarea deciziei de suspendare a grevei din Educație, susțin liderii sindicali. În mediul academic solidaritatea este redusă, admite liderul Federației “Alma Mater”.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație (FSE) “Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat, pentru “România liberă”, că poate accepta să i se reproșeze că a greșit în negocierile cu guvernanții, pe timpul grevei din învățământ, dar nu acceptă să fie acuzat de trădare.

“Pot accepta să mi se spună că am greșit. Poate am greșit. Oricine poate să greșească. Dar nu voi accepta niciodată să mi se spună că am trădat. Nu o să mă vedeți și nu o să-i vedeți nici pe colegii mei din Federația Spiru Haret pe liste electorale. Nu am fost și nu vom fi afiliați niciunui partid politic. Cine vrea să facă politică, s-o facă din afara Federației!”, ne-a declarat Nistor.

Cronologia evenimentelor

“Duminică aveam o anumită variantă de ofertă înaintată de către Guvern. A fost o ședință comună a colegiilor liderilor celor două federații și acolo am hotărât, de comun acord, că trebuie să existe un mandat minimal de negociere cu Guvernul României. Le-am cerut colegilor să-și consulte toți membrii de sindicat și să primim acordul pentru mandatul în cauză. Am primit acel mandat care era legat de creșterea salarială de 25%, de 400 de lei brut pentru personalul nedidactic, 1.500 de lei pentru carieră pentru personalul didactic de predare și auxiliar, 500 de lei pentru personalul nedidactic și să se cuprindă obligatoriu, ca articol distinct în textul ordonanței de urgență, ceea ce am cerut noi – salariul debutantului cu studii superioare de lungă durată să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie, iar prima tranșă să fie de 50%. Duminică ni s-a comunicat că revendicările au fost acceptate. Doar că erau lucruri ce nu puteau fi acceptate de noi: faptul că prevederile referitoare la salariul debutantului și la majorările salariale erau prevăzute în preambulul ordonanței. Decizia, la acel moment, a fost de continuare a acțiunilor de protest. Luni dimineață, la ora 9:30, am fost contactați de către premier și ni s-a comunicat că solicitările federațiilor sindicale au fost acceptate în totalitate. În aceste condiții, am consultat colegiile membrilor și, pe baza mandatului deja acordat, care era întocmai cu varianta comunicată de Guvern, s-a luat acea decizie de suspendare a grevei”, ne-a explicat Nistor. Președintele FSE “Spiru Haret” spune că în luarea deciziei de suspendare a grevei s-a ținut cont și că urma un guvern interimar.

“Numărul membrilor care ieșeau din grevă creștea. Acest lucru se vede prin raportările la ITM. Urma un guvern interimar, ce nu putea emite acte normative. Am obținut toate revendicările pentru care am fost desemnați. E normal ca unii colegi să fie nemulțumiți. Pe măsură ce ne apropiam de examene, părți importante din societate își retrăgeau susținerea față de noi. Poate că nici eu nu sunt mulțumit. Am dovedit solidaritate, unitate fără precedent, am arătat că suntem o forță, iar acest lucru este mai important decât orice sumă de bani. Din cauza ignoranței multor politicieni, pe parcursul conflictului de muncă, pretențiile colegilor din teritoriu creșteau”, ne-a mai precizat Nistor.

Acesta spune că, în cele mai multe cazuri, liderii sindicali din teritoriu au comunicat bine și nu au existat semne că aceștia ar fi încercat să spargă greva.

Președintele Federației Naționale Sindicale “Alma Mater”, Anton Hadăr, se declară dezamăgit de nivelul scăzut de solidaritate din învățământul superior.

“Din păcate, nivelul de solidaritate din învățământul superior este scăzut. Le mulțumesc colegilor din preuniversitar pentru devotamentul de care au dat dovadă. Din păcate, nu am putut să le fim alături la cea mai importantă parte a protestului, greva. Am participat la mitinguri. De pe urma eforturilor celor din preuniversitar câștigăm și noi. E oarecum imoral. Vom avea o ședință cu liderii sindicatelor, să vedem de ce nu am reușit să fim uniți. Suntem foarte bine reprezentanți în cadrul Politehnicii din București, în centre din Cluj, Iași, Timișoara, Craiova, Constanța, dar sindicatul din Universitatea din București a ales să se afilieze unei federații nereprezentative, la SNSPA nu avem niciun membru, la USAMV, aceeași situație”, ne-a explicat Hadăr.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă