Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, în contextul în care avem aproape 2.000 de cazuri în 29 de județe.
Numărul pacienților internați crește de la o zi la alta iar medicii atrag atenția că, printre ei, sunt și foarte mulți adulți.
Vorbim de aproape 2.000 de cazuri în 29 de județe din toată țara. La Institutul Matei Balș, vin în fiecare zi la camera de gardă pacienți, unii dintre ei rămân internați, spunea managerul institutului că de la 1 noiembrie și până în prezent au fost 360 de cazuri de pacienți care au venit cu rujeolă, adulți și copii, 127 dintre ei doar în ultima săptămână.
Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, spune că este necesară această măsură de sănătate publică pentru a putea intensifica informare a populației privind vaccinare a antirujeolă.
,,Această declarare a epidemiei face posibilă accelerarea campaniei de vaccinare, inclusiv vaccinarea la o vârstă mai mică, la 9-11 luni, a copiilor. În mod evident, transmiterea susținută în comunitate a infecției cu virusul rujeolic este cauzată de acumularea unei mase receptive de copii care nu au fost vaccinați. Acoperirea vaccinală este redusă, 78% pentru prima doză, 62% – pentru doza a doua; iar acest lucru, cazurile de rujeolă care se înmulțesc, ne pune, sigur, probleme legate de sănătatea publică.”, a spus ministrul Alexandru Rafila.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!