3.1 C
București
sâmbătă, 31 ianuarie 2026
AcasăEconomieEconomia, prinsă în capcana iluziilor: Avertismentul economistului-șef al BNR despre decenii de...

Economia, prinsă în capcana iluziilor: Avertismentul economistului-șef al BNR despre decenii de politici iresponsabile

Lazea: Criza economică actuală nu este o întâmplare, ci rezultatul unui lung șir de decizii greșite, populism politic și o lipsă profundă de educație economică în rândul publicului

Economistul-șef al BNR, Valentin Lazea explică situația în care se află România, la conferința anuală a Asociației Analiștilor Financiar-Bancari, găzduită de Banca Națională.

„Am ajuns aici pentru că am preferat convenabilul fals, în locul adevărului incomod. Politicienii au promis ceea ce nu se putea susține, publicul a acceptat fără să înțeleagă, iar cei informați au căzut pradă propriilor biasuri cognitive”, a spus Lazea.

El a identificat patru reguli esențiale de echilibru economic, ignorate sistematic de autorități:

  1. Nu cheltui mai mult decât îți permiți

Un buget echilibrat în anii buni și un deficit controlat în anii dificili sunt standarde de bun simț. În România, însă, traiul pe datorie a devenit normă. „S-a răspândit ideea că un deficit de 3% din PIB e acceptabil în orice an, nu doar în vremuri de criză. Apoi, s-a trecut la o altă teorie toxică: deficitul poate fi oricât de mare, atâta timp cât avem investiții de aceeași mărime. Fals!”, avertizează Lazea.

  1. Nu majora salariile mai repede, decât crește productivitatea

Orice dezechilibru între creșterea veniturilor și performanța reală a economiei duce inevitabil la inflație, dezechilibru extern sau deprecierea monedei naționale. „S-a sperat într-un miraj: că dacă stimulăm consumul, vom genera producție internă. Dar cererea a alimentat mai ales importurile, nu oferta autohtonă. De aici și explozia deficitului comercial”, explică economistul.

  1. Nu mări pensiile mai rapid, decât cresc salariile

Românii trebuie să înțeleagă că pensiile actuale sunt finanțate direct din contribuțiile celor care muncesc în prezent. „S-a cultivat deliberat ideea că fiecare va primi înapoi, la pensie, toți banii plătiți ca angajat. Fals. În realitate, acei bani au fost imediat cheltuiți pentru pensiile celor deja retrași din activitate”, subliniază Lazea.

Creșterile arbitrare de pensii, cum s-a întâmplat în 2008 și se repetă în 2024, sunt susținute din împrumuturi, adică venituri temporare pentru cheltuieli permanente.

  1. Nu finanța obligații recurente din surse temporare

Împrumuturile externe pot dispărea brusc, iar dacă bugetul se sprijină prea mult pe ele, colapsul este doar o chestiune de timp. „Peste 80% din veniturile fiscale sunt deja alocate pentru salarii și pensii, într-un stat cu cel mai scăzut grad de colectare din UE, după Irlanda”, mai avertizează oficialul BNR.

El a mai spus că nici măcar o reducere optimistă a evaziunii fiscale cu 2% din PIB nu ar acoperi mai mult, decât necesarul pentru apărare și reducerea deficitului bugetar. În concluzie, ideea unor noi majorări de salarii sau pensii, în lipsa unei creșteri reale a productivității, este pură iluzie.

Valentin Lazea a încheiat cu un apel la realism și responsabilitate: „Adevărul economic nu e comod, dar ignorarea lui ne-a adus exact unde suntem acum.”

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă