Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte şase rănite luni dimineaţa, într-un liceu din Saint-Louis, statul Missouri, centrul SUA, atacatorul fiind împuşcat mortal de forţele de ordine, a declarat poliţia locală, relatează AFP şi Reuters.
O femeie adultă şi o tânără au murit şi alte câteva persoane au fost rănite, a declarat şeful poliţiei din Saint-Louis, Mike Sack.
Agenţii de poliţie, care au sosit la faţa locului în urma unui apel de urgenţă, au avut un schimb de focuri cu atacatorul, care a fost împuşcat şi a decedat din cauza rănilor, potrivit sursei citate.
„Suspectul pare să aibă în jur de 20 de ani”, iar identitatea lui nu a fost încă stabilită definitiv, a precizat şeful poliţiei.
Două persoane au fost ucise și alte șase persoane au fost rănite la un liceu din Saint-Louis, continuând flagelul acestui fenomen în SUA
Atacurile armate, în special în instituţii de învăţământ, sunt un flagel în Statele Unite. În mai, un adolescent a ucis 19 elevi şi două profesoare la o şcoală primară din Uvalde, Texas, potrivit agerpres.ro.
Luni, un adolescent american care a ucis anul trecut patru elevi în liceul său din Michigan cu o armă primită de la părinţii săi, a pledat vinovat.
Un nou atac armat în SUA soldat cu 3 morți și 11 răniți
Un nou atac armat a avut loc în SUA, care s-a soldat cu trei morți și mai mulți răniți. Atacul a avut loc pe o stradă foarte aglomerată din Philadelphia , unde mai mulți bărbați au deschis focul.
Poliția locală din Philadelphia a anunțat că un atac armat a avut loc pe o stradă aglomerată, soldat cu trei morți- doi bărbați și o femeie. Alte 11 persoane au fost spitalizate.
„Paisprezece persoane, din câte știm noi, au fost împușcate și spitalizate. Trei dintre aceste persoane, doi bărbați și o femeie, au fost declarate decedate după ce au ajuns la spitale cu multiple răni prin împușcare”, a declarat detectivul D.F. Pace, de la poliția din Philadelphia.
Potrivit sursei citate, ofițerii care au intervenit la fața locului „au observat mai mulți trăgători activi care au deschis focul asupra mulțimii” în zona străzii South Street din Philadelphia, o arteră foarte circulată.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!