Două ministere nou-înființate sunt în viitorul guvern PSD-PNL-UDMR, potrivit președintelui Uniunii Maghiarilor, Kelemen Hunor.
Guvernul va avea două ministere noi – unul în zona economică, pentru turism şi antreprenoriat, şi unul pe zona socială, pentru familie şi tineret, a anunțat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
„Mâine (n.red. – luni) mergem la consultări la preşedinte, la ora 12,00, spunând că avem program de guvernare, avem structura Guvernului cu două ministere nou-înfiinţate şi avem acordul politic pentru funcţionarea coaliţiei. Deci, totul este pregătit: majoritatea, program de guvernare, structură de Guvern, pentru a exista un Guvern începând de joi”, a declarat Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.
Liderul UDMR a explicat că va fi înființat Ministerul Familiei şi tineretului, având în vedere problemele demografice cu care se confruntă România, pentru care trebuie găsite politici publice eficiente.
„Tinerii au cerut să fie scoşi de la Sport pentru că au crezut că e mai bine aşa şi noi am acceptat acest lucru şi oricum, dacă vorbim de sprijinirea familiilor, atunci tinerii intră mai degrabă acolo decât la Sport. Avem probleme demografice la care trebuie să găsim politici publice eficiente care dau rezultate pe termen lung, nu de la un an la altul şi, de aceea, noi am susţinut un minister al Familiei, fiindcă altfel nu ai cum să rezolvi problema demografiei, nu ai cum nici măcar să încerci să rezolvi, fiindcă în 30 de ani ce s-a făcut nu a dat roade. De aceea, eu mă bucur că se înfiinţează acest minister”, a spus liderul UDMR.
Kelemen Hunor şi-a arătat convingerea că PNL, PSD, UDMR şi grupul minorităţilor vor merge împreună, luni, la consultările de la Palatul Cotroceni, cu o propunere unică de premier.